Șeful NATO explică de ce nu se opune invaziei turcești. Ce i-a cerut lui Erdogan

Jens Stoltenberg
Getty

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, şi-a apărat luni poziţia faţă de operaţiunea militară a Turciei în nord-estul Siriei, declarând că Alianţa nu ar trebui să-şi piardă unitatea în lupta împotriva Statului Islamic.

În interiorul Alianţei au apărut disensiuni după ce Turcia a declanşat operaţiunea în nord-estul Siriei săptămâna trecută, mai multe guverne din Uniunea Europeană ameninţând cu sancţiuni împotriva Ankarei, relatează Agerpres.

Aflat vineri la Istanbul, Jens Stoltenberg a cerut Turciei să acţioneze „cu reţinere” în cadrul ofensivei desfăşurate împotriva miliţiei kurde Unităţile de protecţie a poporului (YPG).

„Nu trebuie să punem în pericol câştigurile pe care le-am obţinut împotriva inamicului nostru comun”, a afirmat Stoltenberg luni, cu ocazia sesiunii Adunării Parlamentare a NATO, ce are loc la Londra.

Secretarul general a răspuns astfel întrebărilor unor delegaţi din Franţa şi Italia, care au acuzat ceea ce ei au descris ca fiind o atitudine conciliatoare faţă de Turcia.

Citește și
erdogan
Erdogan: Embargourile asupra vânzărilor de arme nu vor opri operațiunea Turciei în Siria
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Turcia este importantă pentru NATO (...) Riscăm să subminăm unitatea de care avem nevoie în lupta împotriva Daesh (Statul Islamic)”, a subliniat Stoletenberg.

Cea mai mare bază militară a Alianței Nord-Atlantice din afara Statelor Unite se află în orașul Izmir din Turcia.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Versiunea lui Erdogan despre evadarea celor 800 de prizonieri ISIS din Siria
Versiunea lui Erdogan despre evadarea celor 800 de prizonieri ISIS din Siria

Preşedintele turc Recep Erdogan a catalogat duminică drept „dezinformare” informațiile privind evadarea celor 800 de prizonieri Stat Islamic dintr-o închisoare și o tabără din nord-estul Siriei, ca urmare a ofensivei Turciei.

Erdogan: Embargourile asupra vânzărilor de arme nu vor opri operațiunea Turciei în Siria
Erdogan: Embargourile asupra vânzărilor de arme nu vor opri operațiunea Turciei în Siria

Decizia unor țări europene de a opri vânzările de armament către Turcia nu va duce la oprirea operațiunii lansate de Turcia în Siria, a declarat duminică președintele turc Recep Erdogan.

800 de jihadiști și rude ale lor au evadat în Siria. Pe cine acuză kurzii
800 de jihadiști și rude ale lor au evadat în Siria. Pe cine acuză kurzii

Ofensiva militară turcă împotriva kurzilor continuă susţinut în nord-estul Siriei.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.