Specialiști: Carantina impusă în Italia, posibil nesustenabilă şi ineficientă

Coreea de Sud anunță depășirea pragului critic al epidemiei de coronavirus

Experţi în boli infecţioase şi sănătate publică se îndoiesc de viabilitatea măsurilor adoptate de Guvernul italian pentru extinderea carantinei pe întreg teritoriul ţării.

Experții susțin că acestea sunt probabil nesustenabile şi ineficiente pentru stoparea răspândirii COVID-19, informează marţi Reuters.

Iată câteva dintre opiniile specialiştilor:

''Astfel de restricţii au potenţialul de a exercita o povară economică enormă asupra ţării, iar dacă vor continua prea mult, (ar putea) să creeze riscul unui tip de oboseală de restricţie'', a declarat Rowland Kao, profesor de epidemiologie veterinară la Universitatea din Edinburgh.

John Edmunds, profesor la Facultatea de Igienă şi Medicină Tropicală din Londra, a declarat că măsurile sunt fără precedent şi ''aproape sigur nesustenabile''. ''Va fi o epidemie lungă, iar măsurile adecvate trebuie luate la momentul potrivit pentru a avea impact maxim, pentru a contribui la asigurarea conformităţii şi a minimiza costurile economice şi sociale", este de părere specialistul. ''Aceste măsuri vor avea probabil un impact pe termen scurt. Dacă nu pot fi susţinute pe termen lung, tot ce pot face este să întârzie epidemia un timp'', a adăugat expertul.

Citește și
Carantina
Mai mulți români s-au întors în țară din zonele aflate în carantină. Ce s-a întâmplat cu ei
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Paul Hunter, profesor de medicină la Universitatea East Anglia, susţine că măsura de carantină propusă va fi ''una dintre cele mai riguroase măsuri de control la nivelul întregii ţări implementate în ultimii 50 de ani''. Potrivit specialistului, ''în timp ce am observat în Wuhan că o astfel de distanţare socială intensă poate aduce epidemia sub control, este departe de a fi clar cât trebuie să fie menţinută în contextul italian''.

''Obiectivul acestor măsuri este de a controla epidemia şi de a asigura capacitatea spitalelor de a face faţă numărului de pacienţi pe care trebuie să îi trateze. Beneficiile potenţiale sunt evidente, deşi astfel de măsuri vor avea un cost mare la nivel individual, al comunităţilor şi al economiei'', a declarat Francois Balloux, profesor de biologie sistemică şi computaţională la University College London. ''De asemenea, nu este sustenabil să menţii un astfel de blocaj la nivel naţional pentru foarte mult timp'', a adăugat el.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Sistemul de monitorizare a suspecților de coronavirus, prezentat de ministrul Sănătății
Sistemul de monitorizare a suspecților de coronavirus, prezentat de ministrul Sănătății

Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, și Ministrul Sănătății, Victor Costache, prezintă marți cel mai performant sistem de monitorizare a suspecților de coronavirus.

Mai mulți români s-au întors în țară din zonele aflate în carantină. Ce s-a întâmplat cu ei
Mai mulți români s-au întors în țară din zonele aflate în carantină. Ce s-a întâmplat cu ei

În zona Moldovei, trei persoane au ajuns în marți dimineaţă în spital, iar analizele vor arăta dacă sunt sau nu infectate cu noul coronavirus. Este vorba despre români întorşi recent din Coreea de Sud, respectiv din Italia.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.