Statele Unite au depăşit pragul de 18 milioane de cazuri de infectare cu noul coronavirus

Coronavirus SUA

Statele Unite au depăşit luni pragul de 18 milioane de cazuri de coronavirus înregistrate, cu peste 319.000 de morţi de la începutul pandemiei, potrivit universităţii americane Johns Hopkins, notează AFP.

Ţara, cea mai afectată din lume în valoare absolută, se confruntă cu o recrudescenţă spectaculoasă a pandemiei. Luni seară, SUA numărau 18.006.061 de cazuri, transmite Agerpres.

Noul prag a fost depăşit în timp ce în Statele Unite a început campania de vaccinare, după ce vaccinurilor Pfizer/BioNTech şi Moderna le-a fost acordată o autorizaţie de urgenţă.

Pentru a da un exemplu şi a-i linişti pe sceptici, preşedintele ales, Joe Biden, în vârstă de 78 de ani, a primit luni, în faţa camerelor de televiziune, prima doză a unui vaccin contra COVID-19.

Vicepreşedintele în exerciţiu, Mike Pence, s-a vaccinat şi el, vineri, tot în public, precum şi mai mulţi oficiali cu rang înalt ai Congresului american.

Citește și
Vaccin
Lista efectelor secundare ale vaccinului anti-Covid produs de Pfizer și BioNTech
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
VIDEO. Joe Biden, vaccinat anti-COVID în direct.
VIDEO. Joe Biden, vaccinat anti-COVID în direct. "Aştept cu nerăbdare a doua doză"

Preşedintele ales al SUA, Joe Biden, a primit luni prima dintre cele două doze de vaccin împotriva COVID-19 în direct la televiziune şi a îndemnat populaţia să se vaccineze când acesta va deveni mai disponibil.

Lista efectelor secundare ale vaccinului anti-Covid produs de Pfizer și BioNTech
Lista efectelor secundare ale vaccinului anti-Covid produs de Pfizer și BioNTech

Autoritățile americane au aprobat vineri vaccinul produs Pfizer-BioNTech, iar alianța a început deja duminic[ să distribuie dozelor. Administrarea serului va începe săptămâna următoare, în cea mai mare campanie de vaccinare din istoria SUA.

Peste 3.000 de decese cauzate de coronavirus în SUA, într-o singură zi. O premieră de la începutul epidemiei în țară
Peste 3.000 de decese cauzate de coronavirus în SUA, într-o singură zi. O premieră de la începutul epidemiei în țară

Mai mult de 3.000 de decese asociate Covid-19 au fost înregistrate într-o singură zi în Statele Unite, acest număr reprezentând o premieră de la începutul epidemiei aici, potrivit NBC News.

Țara în care 100.000 de oameni sunt în spitale cu Covid-19. „Starea lor se înrăutățește rapid”
Țara în care 100.000 de oameni sunt în spitale cu Covid-19. „Starea lor se înrăutățește rapid”

În Statele Unite, numărul celor infectaţi cu SARS-COV-2 continuă să crească. În ultima lună s-au îmbolnăvit peste patru milioane de oameni, aproape la fel de mulţi ca în primele cinci luni de pandemie.

Recomandări
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.  

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi
Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi

Sunt tensiuni mari în sectoarele 1 și 2 ale ale Capitalei, unde actualii primari, acuza fraudarea votului de duminică. Clotilde Armand, spune că au fost ilegalităţi în mai multe secţii, şi că ar fi dispărut 1.000 de voturi.