Strategia adoptată de SUA în Ucraina, pusă la îndoială. Ar putea repeta greșelile făcute în Irak, Afganistan sau Siria

×
Codul embed a fost copiat

Trupele ucrainene aflate în defensivă de luni de zile vor contraataca în curând, deoarece pozițiile rușilor par să se clatine, a declarat un comandant militar ucrainean.

În schimb, Zelenski cere din nou Occidentului să-i livreze armament modern. În caz contrar, spune el, războiul ar putea dura ani de zile. Pe de altă parte, Statele Unite sunt evazive cu privire la recuperarea tuturor teritoriilor ocupate de ruși.

Lipsa unui obiectiv strategic clar al Casei Albe pentru Ucraina este de natură să prelungească la nesfârșit conflictul dintre Kiev și Moscova, sunt de părere experți americani. Citați de Publicația Task & Purpose, specializată în probleme militare și de securitate națională, specialiștii afirmă că nu este clară strategia Statelor Unite. Fie sprijină expulzarea de către Ucraina a tuturor forțelor ruse de pe teritoriul său – obiectivul declarat al lui Zelenski - fie s-ar mulțumi cu o pace negociată, care nu ar însemna victoria totală a Ucrainei.

Ambiguitatea actuală a Statelor Unite în Ucraina amintește de greșeli similare făcute de americani în Irak, Afganistan sau Siria, dând naștere așa-numitelor ‘Forever Wars’ - Războaie Eterne.

Blinken: „Ne dorim mai presus de orice este pacea”

 

Citește și
ucraina soldat ucrainean
Costul invaziei din Ucraina: Este nevoie de aproape 380 de miliarde de euro pentru a reconstrui țara după război
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Parcă pentru a îndreptăți aceste critici, șeful diplomației americane a deschis ușa unor posibile negocieri privind frontierele Ucrainei, în fața unei comisii parlamentare de la Washington.

Chris Stewart, reporter: Sunt deosebit de preocupat de întrebarea dacă obiectivele noastre sunt aliniate cu ale domnului Zelenski în privința peninsulei Crimeea?

Antony Blinken, șeful diplomației americane: Din perspectiva noastră, ce ne dorim mai presus de orice este pacea, dar credem că în interesul nostru e o pace echitabilă și durabilă, adică una care să respecte independența și integritatea teritorială a Ucrainei. Cum se definește acest lucru cu precizie pe teren, ne așteptăm ca ucrainenii să ne spună. Și, ca să ajung exact la întrebarea dumneavoastră, cred că vor exista teritorii în Ucraina pentru care ucrainenii vor fi determinați să lupte pe teren și, poate, teritorii pentru care vor decide că trebuie să încerce să le recupereze prin alte mijloace.

Într-un mesaj video transmis din trenul care îl readucea în Capitală, din regiunea Herson, Zelenski a dat frâu liber frustrării.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „N-ar trebui să mai fie amânat transferul armelor care îi pot proteja pe ucraineni de teroarea rusă necontenită”.

În mesajul de joi noapte, liderul ucrainean a fost și mai explicit: „Am atras atenția asupra unor aspecte care, din păcate, nu ne permit să acceleram eliberarea teritoriilor noastre. În primul rând, faptul că nu primim echipamente mai eficiente, arme cu rază lungă și avioane moderne, în privința cărora partenerii noștri încă își amână decizia”.

Prigojin, cu gândul la contraofensiva majoră a Kievului

Europenii și mai ales americanii încă ezită să facă pasul decisiv.

Ursula von der Leyen, președinta Comiesiei Europene: „Comisia va avansa o propunere legală care să ne permită creșterea capacității de producție a munițiilor. Aici ar intra, de exemplu, sume special alocate în bugetul UE”.

Cât despre situația de pe frontul din estul Ucrainei, într-un nou mesaj înregistrat în fata unei hărți, liderul mercenarilor Wagner confirmă informațiile despre iminența unei contraofensive majore a trupelor Kievului pentru - spune Prigojin - a-și elibera teritoriul până la granițele din 1991.

Evgheni Prigojin, liderul miliției Wagner: „Planurile includ invadarea regiunii Belgorod pentru a fi folosită la schimb, apoi tăierea Donbasului (așa-numitele republici independente Luhansk și Donețk) în două. După aceea, se vor concentra pe Dnipro, de unde vor lansa lovituri către Berdiansk, Melitopol și Mariupol, pentru că, în final să blocheze Crimeea, preluând controlul podului care leagă Crimeea de Rusia”.

Potrivit lui Prigojin, Ucraina a concentrat 200.000 de rezerviști în Donbas, dintre care 80.000 în apropiere de Bahmut.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
ONU acuză Ucraina că a executat 25 de prizonieri ruşi de război, iar Rusia 15 prizonieri ucraineni de război
ONU acuză Ucraina că a executat 25 de prizonieri ruşi de război, iar Rusia 15 prizonieri ucraineni de război

ONU acuză forţele ucrainene şi ruse de comiterea a zeci de execuţii sumare ale unor prizonieri de război - 15 ucraineni şi 25 de ruşi, în afara luptei - în invazia rusă a Ucrainei, relatează AFP, potrivit News.ro.

 

Costul invaziei din Ucraina: Este nevoie de aproape 380 de miliarde de euro pentru a reconstrui țara după război
Costul invaziei din Ucraina: Este nevoie de aproape 380 de miliarde de euro pentru a reconstrui țara după război

Ucraina va avea nevoie de aproape 380 de miliarde de euro pentru reconstrucția țării, arată un raport al Băncii Mondiale. 

Volodimir Zelenski, la Bahmut: Ucraina
Volodimir Zelenski, la Bahmut: Ucraina "va răspunde tuturor atacurilor ruseşti"

Ucraina „va răspunde tuturor atacurilor ruseşti", a declarat miercuri seara preşedintele Volodimir Zelenski, după un atac rus cu drone în care au fost ucise cel puţin şapte persoane în regiunea Kiev şi un alt atac asupra unui imobil în Zaporojie.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.