SUA avertizează Rusia în legătură cu riscul unei "confruntări", înainte de începerea convorbirilor privind Ucraina

Ucraina, soldati
Getty

Secretarul de stat american, Antony Blinken, a avertizat duminică Rusia în legătură cu riscul unei "confruntări", înainte de începerea discuţiilor foarte tensionate de la Geneva privind situaţia din Ucraina, informează France Presse, scrie Agerpres. 

''Există o cale a dialogului şi a diplomaţiei pentru a încerca să rezolvăm unele dintre aceste diferenţe şi să evităm confruntarea", a declarat Blinken la CNN.

''Cealaltă cale este cea a confruntării şi a consecinţelor masive pentru Rusia, dacă aceasta îşi repetă agresiunea asupra Ucrainei. Urmează să vedem în ce direcţie este dispus să meargă preşedintele Putin", a spus el.

Secretarul de stat american a avertizat că nu se pot face progrese "într-o atmosferă de escaladare, cu un pistol la tâmpla Ucrainei".

''Aşadar, dacă vrem să facem progrese reale, trebuie să obţinem o dezescaladare, iar Rusia să elimine ameninţarea pe care o reprezintă acum pentru Ucraina", a specificat Blinken.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Reprezentanţi ai Rusiei şi ai Statelor Unite urmează să se întâlnească duminică seara la Geneva pentru a încerca să detensioneze tensiunile.

Occidentul acuză Rusia că a staţionat zeci de mii de soldaţi la graniţa cu Ucraina în vederea unei posibile invazii, ceea ce Moscova neagă.

''Vom asculta îngrijorările Rusiei. Ei vor trebui să le asculte pe ale noastre. Dacă vor fi de bună credinţă, credem că putem face progrese răspunzând preocupărilor ambelor părţi", a declarat duminică şeful diplomaţiei americane.

Dar el a reamintit de asemenea că ţările G7, precum şi Uniunea Europeană şi NATO, au avertizat, ca şi Statele Unite, asupra "consecinţelor" în cazul unei noi "agresiuni" ruseşti în Ucraina.

Blinken a declarat că SUA au lucrat ''în ultimele săptămâni'' cu aceste state aliate pentru a găsi ''un acord asupra măsurilor pe care le vom lua împreună'' dacă acest lucru se va întâmpla, citând ''măsuri economice, financiare şi de altă natură''. ''Inclusiv lucruri pe care nu le-am făcut în trecut'', a adăugat el.

Provocarea pentru Washington şi Moscova este de a reconcilia viziunile aparent ireconciliabile privind securitatea în Europa.

Rusia cere un angajament din partea NATO de a nu integra Ucraina şi retragerea soldaţilor americani din cele mai estice ţări ale Alianţei Atlantice.

Dar niciuna dintre aceste cereri ''nu se află pe masa'' negocierilor, a spus Blinken duminică.

Cu toate acestea, SUA sunt pregătite să discute cu Rusia despre dispozitive antirachetă şi exerciţii militare ale celor două ţări, potrivit unui oficial de la Casa Albă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.