SUA: Peste 100.000 de soldați ruși se îndreaptă spre frontierele Ucrainei

John Kirby
youtube.com

Statele Unite au afirmat, miercuri, că Rusia continuă să-şi întărească dispozitivul militar la frontierele Ucrainei, într-un moment în care Franţa afirmă că are angajamentul Kremlinului astfel încât să nu existe o "escaladare" suplimentară.

"Am continuat să observăm, inclusiv în ultimele 24 de ore, capacităţi suplimentare care vin din alte părţi ale Rusiei către frontiera cu Ucraina şi Belarus", a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, în cursul unui briefing de presă, citat de AFP.

"Nu vom oferi date specifice, dar acestea continuă să crească", a adăugat el, subliniind că sunt "peste 100.000" de oameni în prezent.

"De asemenea, vedem semne că alte grupuri tactice sunt pe drum", a continuat purtătorul de cuvânt.

Preşedintele rus Vladimir Putin "continuă să-şi consolideze capacităţile militare", a spus John Kirby. "În fiecare zi îşi oferă mai multe opţiuni, în fiecare zi îşi întăreşte capacităţile, în fiecare zi continuă să destabilizeze ceea ce este deja o situaţie foarte tensionată", a subliniat el.

Citește și
ungaria, soldati
Ungaria nu acceptă mai multe trupe NATO pe teritoriul său. „Armata noastră este capabilă pentru a garanta securitatea țării”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Purtătorul de cuvânt a reamintit că Statele Unite nu au intenţia de a desfăşura nicio operaţiune în Ucraina, ţară nemembră a NATO, în timp ce primii din cei 3.000 de soldaţi americani trimişi pentru a-i "linişti" pe aliaţii de pe flancul estic al Alianţei au început să se poziţioneze în Polonia şi România.

Ei ar putea participa eventual la operaţiuni de asistenţă dacă cetăţenii americani care locuiesc în Ucraina ar intra în acele ţări în cazul unei invazii ruse, dar acest lucru nu ar trebui să fie necesar, a insistat John Kirby.

Statele Unite au avertizat de mai multe săptămâni că nu intenţionează să îi evacueze cu ajutorul armatei pe americanii din Ucraina, aşa cum au făcut la Kabul vara trecută.

Washingtonul acuză Moscova că pregăteşte o potenţială invazie pe scară largă a Ucrainei în termen foarte scurt, chiar dacă responsabilii americani sunt de părere că Vladimir Putin nu s-a hotărât încă dacă să treacă la ofensivă.

Şeful statului francez s-a întâlnit luni la Moscova cu preşedintele rus Vladimir Putin, apoi cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, marţi, la Kiev.

Emmanuel Macron a subliniat că a primit promisiuni de la preşedintele rus că nu va exista nicio "escaladare" suplimentară, iar Parisul afirmă că această vizită a permis "să se avanseze" pentru a detensiona situaţia.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ucraina nu consideră iminentă o invazie a trupelor ruse mobilizate la graniţe
Ucraina nu consideră iminentă o invazie a trupelor ruse mobilizate la graniţe

Un înalt oficial ucrainean a declarat miercuri că trupele ruse mobilizate la graniţe nu sunt pregătite pentru o invazie iminentă a ţării sale, aşa cum se tem occidentalii, ci au servit mai mult ca un „şantaj” din partea Kremlinului, relatează AFP.

Ungaria nu acceptă mai multe trupe NATO pe teritoriul său. „Armata noastră este capabilă pentru a garanta securitatea țării”
Ungaria nu acceptă mai multe trupe NATO pe teritoriul său. „Armata noastră este capabilă pentru a garanta securitatea țării”

Ungaria nu va accepta noi trupe NATO pe teritoriul său ca parte a manevrelor privind criza din Ucraina, a declarat ministrul său de Externe pentru Euronews.

SUA: Pentagonul susţine că Rusia continuă să trimită trupe la graniţa cu Ucraina
SUA: Pentagonul susţine că Rusia continuă să trimită trupe la graniţa cu Ucraina

Pentagonul a anunţat luni că Rusia continuă să adauge forţe militare de-a lungul graniţei sale cu Ucraina, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.