Un partid anticorupție, înființat în urmă cu aproape două luni, a câștigat alegerile din Bulgaria

×
Codul embed a fost copiat

Alegeri cu final neașteptat în Bulgaria: câștigător este un partid anticorupție, înființat în urmă cu mai puțin de două luni.

A fost al treilea scrutin legislativ din ultimele șapte luni. Disputele politice i-au împiedicat pe opozanții fostului premier Boiko Borisov să formeze un guvern după precedentele două runde de alegeri, din aprilie și iulie.

Formațiunea "Continuăm Schimbarea" a fost creată în septembrie de antreprenorii Kiril Petkov și Assen Vassilev, ambii absolvenți ai Universității Harvard. Partidul are șanse să formeze o coaliție cu socialiștii și două mici formațiuni anticorupție.

Petkov a declarat că e deschis la dialog și compromisuri, dar nu va renunța la planurile de reformare a sistemului judiciar și de combatere a corupției. Înlocuirea procurorului-șef și consolidarea Agenției Anticorupție vor fi subiecte cheie în negocieri.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Gabriela Firea vrea să candideze din nou la Primăria Capitalei: Îmi doresc să lupt pentru români
Gabriela Firea vrea să candideze din nou la Primăria Capitalei: Îmi doresc să lupt pentru români

Senatorul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică seară, că şi-ar dori să candideze pentru un nou mandat de primar general al Capitalei la viitoarele alegeri locale.

Barbados și-a ales primul președinte din istorie, după ce regina Elisabeta a II-a a fost înlăturată de la conducerea statului
Barbados și-a ales primul președinte din istorie, după ce regina Elisabeta a II-a a fost înlăturată de la conducerea statului

Barbados, mica ţară din Marea Caraibelor, a organizat primele alegeri prezidenţiale din istoria sa, la 13 luni după ce a anunţat că o înlătură pe regina Marii Britanii, Elisabeta a II-a, de la conducerea statului, pentru a deveni republică.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.