Țara care a devenit un nou focar de coronavirus. Trump vrea să le interzică cetățenilor să intre în SUA

×
Codul embed a fost copiat

Situaţia este tot mai sumbră în Brazilia, unde numărul celor răpuși de Covid a crescut cu aproape 1.200 în doar 24 de ore. În total, sunt peste 18.000 de decese.

Brazilia este, de departe, ţara cel mai greu lovită din America latină, iar experţii avertizează că vârful pandemiei nu poate să apară mai devreme de începutul lui iunie.

Pe de altă parte, Statele Unite au cel mai mare număr de infecţii din lume, aproape 1,6 milioane. Dar, preşedintele Trump are perspectiva lui şi vrea să organizeze un summit G7, în pofida pandemiei.

Donald Trump: "Dacă am testa un milion de oameni, în loc de 14 milioane, am avea mai puține cazuri, nu-i așa? Așa că eu văd asta ca un titlu de glorie. Nu-i așa? E un titlu de glorie. Este un omagiu pentru testarea pe scară largă și pentru profesioniștii care fac această muncă."

Oficial, de azi toate cele 50 de state americane s-au redeschis. Dar măsurile de relaxare se aplică diferit de la o regiune la alta. În Georgia de exemplu, oamenii trebuie să păstreze o anumită distanţă fizică atunci când se antrenează. Pe când în Nevada, sălile de sport au încă lacătul pe uşă.

Citește și
Frizerie
Un bărbat din SUA a lăsat 5.800 de dolari bacșiș la o frizerie
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor a dat publicităţii un ghid de 60 de pagini ce conţine paşii pe care trebuie să-i facă statele federale, fără a da naştere unor noi focare. De exemplu, autobuzele şcolare trebuie să fie ocupate doar pe jumătate, iar între elevi trebuie să fie liber un rând de scaune.

Dr. Robert Redfield, director CDC: "Transmiterea comunitară care a copleșit departamentele de sănătate publică la sfârșitul lunii februarie, martie, aprilie începe să scadă."

Statele federale au voie să repornească economia doar dacă în ultimele două săptămâni nu au înregistrat o creştere a numărului de cazuri. Potrivit CNN, în cel puţin 17 state americane au fost raportate noi infectări cu COVID-19.

Andy Beshear, guvernator Kentucky: "Dacă vom vedea creșteri dramatice, atunci vom putea pune din nou pauză."

Între timp, Brazilia a înregistrat cea mai mare creştere zilnică a numărului de infecţii raportate de când pandemnia a cuprins această ţară. Doar pentru un interval de 24 de ore, autorităţile au raportat peste 17.400 de cazuri şi aproape 1.180 de decese!

Reporter: Luați în consideare, în cele din urmă, o interdicție de călătorie pentru Brazilia și America latină?
Trump : Da, luăm asta în considerare. Pe mine mă preocupă totul. Nu vreau ca oameni (din străinătate) să vină aici și să-i infecteze pe ai noștri. Nu vreau oameni de acolo bolnavi... Ajutăm Brazilia cu ventilatoare.

Numărul total de contaminări se apropie de 280.000, ceea ce plasează Brazilia pe locul al treilea în lume după Statele Unite şi Rusia.

Virusul a ajuns inclusiv la triburile izolate din jungla amazoniană.

În Brazilia, situaţia ar putea fi chiar mai gravă în realitate. Comunitatea ştiinţifică estimează că cifrele oficiale sunt mult subestimate - poate chiar de 15 ori! Pentru că sunt foarte puţine teste de depistare a infecţiilor.

Şi, dacă virusul continua să se răspândească în asemenea ritm, pandemia ar putea copleşi capacitatea sistemului sanitar.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Mii de persoane evacuate după fisurarea a două baraje în statul american Michigan
Mii de persoane evacuate după fisurarea a două baraje în statul american Michigan

E stare de alertă în statul american Michigan. Peste 10 mii de oameni au fost evacuaţi după revărsarea a două baraje. "Anticipăm un nivel istoric al apei", a spus guvernatoarea regiunii.

Un bărbat din SUA a lăsat 5.800 de dolari bacșiș la o frizerie
Un bărbat din SUA a lăsat 5.800 de dolari bacșiș la o frizerie

După ce frizeriile au avut lacătul pe uşă de ceva vreme, acum tunsorile par să fie prioritatea zilei.

Reacția românilor blocați timp de o lună pe o croazieră în SUA, la întoarcerea în România
Reacția românilor blocați timp de o lună pe o croazieră în SUA, la întoarcerea în România

Aproximativ 300 de români au ajuns acasă în noaptea de miercuri spre joi, după ce au petrecut săptămâni întregi în izolare, pe nave de croazieră.

Continuă cursa pentru vaccinul anti-COVID. O companie din SUA anunță progrese importante
Continuă cursa pentru vaccinul anti-COVID. O companie din SUA anunță progrese importante

Un vaccin experimental pentru prevenirea infectării cu noul coronavirus, dezvoltat de compania americană Inovio Pharmaceuticals, specializată în imunoterapie, a produs anticorpi şi reacţii ale sistemului imunitar la şoareci şi porci de Guineea.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.