Primele țări europene în care au fost confirmate cazuri de infectare cu varianta Omicron. Au impus deja măsuri mai dure

×
Codul embed a fost copiat

Ca într-un efect de domino, tot mai multe state europene anunţă că au depistat persoane infectate cu noua variantă a virusului SARS-CoV-2.

Cehia, Olanda, Marea Britanie, Italia şi Austria sunt printre noile ţări unde a fost confirmată ori este în investigare prezența noii tulpini. A fost botezată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii Omicron, după a cincisprezecea literă din alfabetul grecesc.

Mai multe țări și-au închis graniţele pentru cei care vin din zona sudică a Africii, însă experţii spun că "duhul a scăpat deja din sticlă", iar noua variantă poate veni... de oriunde.

Măsurile anunțate de autoritățile române

Autorităţile de la București au anunțat, de asemenea, primele măsuri. Ai noştri, dar și cetăţenii europeni care sosesc din șapte state africane vor sta în carantină. Pentru ceilalţi, intrarea, este interzisă.

Botswana, Eswatini, Lesotho, Mozambic, Namibia, Africa de Sud și Zimbabwe sunt ţările din sudul continentului african trecute pe lista roşie. Deocamdată este singura măsură pe care au luat-o autorităţile din România.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii: „Urmează să vedem dacă în viitor eficacitatea vaccinării se păstrează în ceea ce priveşte acest virus şi dacă evoluţia bolii este modificată față de varianta standard sau faţă de varianta Delta.''

Raed Arafat, secretar de stat în MAI: „Nu stăm liniştiţi, pregătim următorul val, chiar dacă suntem pe scădere. Încercăm să păstrăm ce am avut - la momentul în care vedem creştere reactivăm mecanisme - număr mai mare de paturi ATI, UPU, suplimentare echipaje intervenție.''

În laboratoarele din România se fac deja secvențieri pentru determinarea noii mutaţii. Sunt vizaţi, spune ministrul Sănătăţii, în special pacienţii cu forme grave internaţi în spitale, dar şi cei în cazul cărora ancheta epidemiologică stabileşte că au legături cu zone în care deja a fost depistată varianta nouă de coronavirus.

Țările europene în care au apărut primele cazuri de infectare cu varianta Omicron

Planeta întreagă este însă în alertă.

Boris Johnson, premierul Marii Britanii: „Vom cere oricui intră în Regatul Unit să facă un test PCR la două zile după sosire şi să se izoleze până la primirea unui rezultat negativ.”

Premierul britanic a precizat că orice persoană care a intrat în contact cu cineva infectat cu tulpina mutant trebuie să stea în izolare 10 zile. În plus, purtarea măştii de protecţie devine din nou obligatorie în Regatul Unit, în magazine şi în mijloacele de transport în comun. Iar campania de vaccinare va fi intensificată.

Noile măsuri au fost luate după ce autorităţile britanice au confirmat două cazuri de COVID-19 cu mutaţii compatibile cu noua variantă a virusului SARS-CoV-2.

De altfel, tot mai multe ţări europene continuă să anunţe cetăţeni infectaţi cu tulpina Omicron. Cehia, Italia, Germania şi Belgia sunt doar o parte.

În Olanda, cei 61 de pasageri testaţi pozitiv după ce s-au întors cu două curse aeriene din Africa de Sud sunt în continuare în carantină într-un hotel din apropierea aeroportului Schiphol. Toţi aşteaptă rezultatele analizelor suplimentare pentru a vedea dacă este vorba de tulpina Omicron.

Dr. Amesh Adalja, specialist în boli infecțioase: „Scopul este să "îmblânzim" acest virus, să-l facem cumva să semene cu alte virusuri respiratorii. Virusul acesta ne va însoţi pentru totdeauna, dar sperăm să fie mai puțin amenințător, pe măsură ce se vor vaccina tot mai mulți oameni.”

Măsuri de precauţie a luat şi Israelul, după ce a depistat o persoană infectată cu Omicron, iar alte trei sunt suspecte.

Hadas Gold, corespondent CNN la Ierusalim: „Fiecare persoană care soseşte pe aeroportul din Tel Aviv trebuie să facă un test PCR înainte de a părăsi terminalul. În plus, israelienii care se întorc în Israel vor fi obligaţi să intre în carantină, indiferent de stadiul lor de vaccinare. De asemenea, toţi cei care s-au întors recent din Africa sunt contactaţi de autorităţile israeliene, pentru a fi testaţi şi li se cere să se autoizoleze, ca măsură de precauţie."

Unde a prima dată apărut tulpina Omicron

Tulpina care a pus planeta întreagă pe jar este "îngrijorătoare", au decis experţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Investigaţiile preliminare arată ca tulpina ar fi mai contagioasă decât Delta și ar putea fi rezistentă la vaccinurile actuale. În plus, Omicron prezintă un risc mai mare de reinfectare.

Rowland Kao, epidemiolog la Universitatea din Edinburgh: „Principala îngrijorare este ca tulpină nouă prezintă atâtea mutaţii ale proteinei spike încât există un risc semnificativ că multe vaccinuri să nu fie eficiente.”

Primele informații arată că noua tulpină s-a răspândit rapid în provincia sud-africană Gauteng, unde indicele R de reproducere al variantei Omicron este în prezent de 2. Orice valoare care trece de 1 este un semn că va avea o creștere exponențială.

Maria Van Kerkhove, OMS: „Ce contează acum e ca fiecare să ne limităm expunerea pe cât posibil. Măsurile de protecţie a sănătăţii publice sunt mai importante ca niciodată: distanţarea, masca purtată corespunzător, igiena mâinilor, evitarea locurilor aglomerate, aerisirea încăperilor şi vaccinarea."

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Icoană extrem de valoroasă, furată de la un călugăr de pe Muntele Athos. Unde a fost găsită piesa veche de peste 200 de ani
Icoană extrem de valoroasă, furată de la un călugăr de pe Muntele Athos. Unde a fost găsită piesa veche de peste 200 de ani

O icoană extrem de valoroasă furată dintr-o mănăstire de pe muntele Athos a fost descoperită în apartamentul hoțului, în Serbia. Valoarea icoenei vechi de peste două secole este estimată la peste 700.000 de dolari.

Detalii picante din viața lui Hunter Biden. Relație amoroasă cu văduva fratelui său. Amândoi consumau droguri
Detalii picante din viața lui Hunter Biden. Relație amoroasă cu văduva fratelui său. Amândoi consumau droguri

Verdictul de vinovăție dat lui Hunter Biden spulberă teza favorită a republicanului Donald Trump, care se considera persecutat de justitie.

Președinte de partid, demis și exclus în doar câteva ore, după anunțarea intenției unei alianțe cu extrema dreaptă
Președinte de partid, demis și exclus în doar câteva ore, după anunțarea intenției unei alianțe cu extrema dreaptă

Președintele unui partid de dreapta din Franța, Eric Ciotti, a fost dat jos de la conducerea formațiunii după ce și-a anunțat intenția unei alianțe cu formațiunea de extremă dreapta condusă de Marine Le Pen.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.