Ţările UE vor începe să economisească gaz de săptămâna viitoare și se pregătesc de ”scenariul cel mai grav”

Ţările UE vor începe să economisească gaz de săptămâna viitoare și se pregătesc de ”scenariul cel mai grav”
Shutterstock

Reducerea cu 15% a consumului de gaz în cadrul UE va intra în vigoare "la începutul săptămânii viitoare" pentru a diminua impactul reducerii livrărilor ruseşti, a anunţat vineri preşedinţia cehă a Consiliului UE, relatează AFP.

 

"Reglementarea privind reducerea cererii de gaz a fost oficial adoptată. Textul va fi publicat în Jurnalul Oficial la începutul săptămânii viitoare şi va intra în vigoare la o zi după publicare", a precizat preşedinţia Consiliului UE pe contul său de Twitter.

Textul urmează a fi publicat luni şi va intra în vigoare marţi, au declarat surse diplomatice europene pentru France Presse.

Acordul privind această măsură a fost obţinut în cadrul unei reuniuni extraordinare a miniştrilor energiei din UE pe 26 iulie.

O singură ţară, Ungaria, s-a opus atunci acestei măsuri considerate "nejustificată, inutilă, inaplicabilă şi dăunătoare", dar unanimitatea nu era necesară şi guvernul ungar nu a putut împiedica adoptarea sa.

Citește și
Virgil Popescu
Virgil Popescu: Nu vedem în acest moment motive pentru a reduce cu 15% consumul de gaze
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Președinta Comisiei Europene cere statelor UE ”să se pregătească pentru scenariul cel mai grav”

În cazul textului adoptat vineri a votat împotrivă şi Polonia, împreună cu Ungaria.

Acordul prevede ca fiecare ţară să facă "tot posibilul" pentru a reduce, între august 2022 şi martie 2023, consumul său de gaz cu cel puţin 15% în raport cu media ultimilor cinci ani în aceeaşi perioadă.

Măsura a fost impusă de reducerea livrărilor de gaz de către Rusia, care asigura până anul trecut circa 40% din importurile de gaz ale UE.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a făcut apel la statele membre "să se pregătească pentru scenariul cel mai grav" al unei încetări a livrărilor de gaz de către Rusia.

În caz de "risc de penurie gravă", un mecanism de alertă va face ca reducerea de 15% să fie "obligatorie" pentru Cei 27, dar acest obiectiv va fi adaptat la realităţile fiecărui stat, în special la capacităţile de a exporta cantităţile de gaz economisite ţărilor în nevoie, datorită unei serii de derogări. Statele membre trebuie, în plus, să-şi asigure 80% din stocurile necesare de gaz înainte de venirea iernii.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Rusia arde gazele destinate exportului către Uniunea Europeană la graniţa cu Finlanda
Rusia arde gazele destinate exportului către Uniunea Europeană la graniţa cu Finlanda

Gigantul energetic rus Gazprom arde gazele destinate exportului în Uniunea Europeană la frontiera cu Finlanda.

Virgil Popescu: Nu vedem în acest moment motive pentru a reduce cu 15% consumul de gaze
Virgil Popescu: Nu vedem în acest moment motive pentru a reduce cu 15% consumul de gaze

Ministerul Energiei lucrează în prezent la planul privind reducerea cu 15% a consumului de gaze cerută de Comisia Europeană, dar în acest moment nu sunt motive pentru această reducere, a declarat, miercuri, ministrul Virgil Popescu.

Ciucă: O compensare mai mare a preţurilor la energie şi gaze nu este posibilă, bugetul este cel anunţat
Ciucă: O compensare mai mare a preţurilor la energie şi gaze nu este posibilă, bugetul este cel anunţat

Premierul Nicolae Ciucă a declarat marţi seara, după şedinţa conducerii liberalilor, că o compensare mai mare a preţurilor la energie şi gaze faţă de cea care este aplicată acum nu este posibilă, având în vedere bugetul alocat pentru acest domeniu.

Germania introduce o taxă pe gaze, de la 1 octombrie. Facturile vor crește „cu câteva sute de euro pe gospodărie”
Germania introduce o taxă pe gaze, de la 1 octombrie. Facturile vor crește „cu câteva sute de euro pe gospodărie”

Germania urmează să impună o taxă tuturor consumatorilor de gaze naturale, de la 1 octombrie, menită să ajute furnizorii care se confruntă cu creşterea preţurilor la importul gazelor, a arătat joi un proiect de lege, transmite Reuters.

Primul mare oraș care a oprit încălzirea și apa caldă, din cauza crizei energetice. Se anunță o explozie a facturilor
Primul mare oraș care a oprit încălzirea și apa caldă, din cauza crizei energetice. Se anunță o explozie a facturilor

Orașul german Hanovra a oprit încălzirea și apa caldă în toate clădirile publice, din cauza crizei gazelor din Rusia. Este primul oraș mare care ia o astfel de măsură, după ce Rusia a redus livrările de gaze către Germania, potrivit BBC.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.