Ucigaşul lui George Floyd, Derek Chauvin, renunţă să pledeze nevinovat în justiţia federală

Derek Chauvin
Agerpres

Poliţistul alb candamnat cu privire la uciderea afro-americanului George Floyd, Derek Chauvin şi-ar putea recunoaşte, miercuri, pentru prima oară, faptele în această crimă, relatează AFP.

Derek Chauvin a fost condamnat în iunie de justiţia din Minnesota la 22 de ani de închisoare, cu privire la faptul că a stat cu genunchiul pe gâtul afro-americanului timp de aproape zece minute, în mai 2020, la Minneapolis, transmite News.ro.

În septembrie, poliţistul alb, în vârstă de 45 de ani, a pledat nevionovat la începutul unei proceduri, în justiţia federală de această dată, care-l judecă cu privire la ”încălcarea drepturilor constituţionale” ale lui George Floyd.

El a renunţat la această strategie şi urmează să se prezinte miercuri în faţa unui judecător federal, în vederea lansării unei proceduri de negociere a pedepsei, cu scopul de a evita un nou proces, potrivit unei ”notificări” depuse luni la dosarul său judiciar.

În notificare nu se precizează dacă va pleda vinovat sau va opta pentru o cale de mijloc, care constă în a accepta o condamnare fără să-şi recunoscă în mod oficial vina.

Citește și
cehia
Video. Intervenție a poliției în stilul George Floyd în Cehia. Un tânăr de origine roma a murit în ambulanţă
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Posibilitatea să pledeze vinovat, în contextul în care nu a recunoscut că ar fi comis vreo greşeală, a fost evocată în presa americană în prmăvară.

La finalul procesului, el a alimentat speculaţii, spunând familiei Floyd că ”vor exista în viitor informaţii noi, pe care le sper interesante şi care vă vor aduce linişte sufletească”.

Proceduri ”duble” sunt autorizate în Statele Unite, însă acestea sunt relativ rare şi reflectă importanţa acestui dosar aflat în centrul unor manifestaţii împotriva rasismului şi violenţei poliţiei în întreaga Americă, în vara lui 2020.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Fostul poliţist Derek Chauvin, condamnat la 22,5 ani de închisoare pentru uciderea lui George Floyd
Fostul poliţist Derek Chauvin, condamnat la 22,5 ani de închisoare pentru uciderea lui George Floyd

Fostul ofiţer de poliţie Derek Chauvin a fost condamnat vineri la Minneapolis (Minnesota, SUA) la 22 de ani şi jumătate de închisoare pentru uciderea afro-americanului George Floyd în mai 2020.

Video. Intervenție a poliției în stilul George Floyd în Cehia. Un tânăr de origine roma a murit în ambulanţă
Video. Intervenție a poliției în stilul George Floyd în Cehia. Un tânăr de origine roma a murit în ambulanţă

Un clip video devenit viral în Cehia arată trei polițiști din orașul Teplice în timp ce imobilizează un tânăr de orgine rroma până când acesta nu mai mișcă, potrivit publicației locale Expats.

Familia lui George Floyd îndeamnă Congresul SUA să voteze o lege de reformă a poliției
Familia lui George Floyd îndeamnă Congresul SUA să voteze o lege de reformă a poliției

Familia lui George Floyd a îndemnat Congresul Statelor Unite „să protejeze persoanele de culoare” votând o lege de reformă a poliţiei.

Încă trei poliţişti, inculpaţi pentru moartea afroamericanului George Floyd
Încă trei poliţişti, inculpaţi pentru moartea afroamericanului George Floyd

Justiţia americană a inculpat vineri încă trei colegi ai lui Derek Chauvin în dosarul decesului afroamericanului George Floyd, pentru ''încălcarea drepturilor constituţionale'' ale acestuia, informează AFP.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.