Ucraina acuză Apple că „își bate joc de durerea” ucrainienilor. Ce a decis gigantul american

Ce modele de iPhone ar putea lansa Apple, pe 10 septembrie
iStock

Ucraina a acuzat compania americană Apple că „îşi bate joc de durerea” ucrainenilor, pentru că a prezentat în aplicaţiile sale ca fiind rusă Peninsula Crimeea anexată în 2014 de Moscova, informează AFP.

Apple a adus aceste modificări în două dintre aplicaţiile sale importante, Meteo şi Hărţi, după presiuni ale autorităţilor ruse, care erau în negocieri cu compania americană din luna mai.

„Lăsaţi-mă să vă explic ca să puteţi înţelege, Apple: Imaginaţi-vă că spuneţi peste tot că design-ul vostru, ideile voastre, anii voştri de muncă şi o parte din inima voastră au fost furate de cel mai mare duşman a vostru şi cineva ignorant îşi bate joc de durerea voastră”, a acuzat pe Twitter şeful diplomaţiei ucrainene, Vadym Prystaiko.

„Cam asta se întâmplă când calificaţi Crimeea drept teritoriu rus”, a adăugat el, adresându-se companiei Apple.

Începând de miercuri, oraşele din peninsulă precum Simferopol sau Sevastopol apar ca fiind în „Crimeea, Rusia” atunci când serviciul de navigare şi de prognoză meteo al gigantului american în domeniul IT este utilizat din Rusia. Aceleaşi oraşe apar fără ţară atunci când serviciile sunt utilizate de pe teritoriul altor state.

Citește și
Mig Rusia
Rusia a trimis avioane de ultimă generaţie în Crimeea. Ce misiune au la Marea Neagră
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Majoritatea comunităţii internaţionale consideră că Rusia a anexat ilegal Crimeea.

Decizia Apple, inventatorul Iphone-ului, a provocat consternare şi apeluri la boicot pe reţelele sociale în Ucraina.

Un alt gigant american în domeniul IT care are serviciu de localizare, Google, nu menţionează o ţară anume pentru oraşele din Crimeea. Cu toate acestea, el le ortografiază "ruseşte" atunci când serviciul este folosit în Rusia. De asemenea, apare o frontieră între Crimeea şi Ucraina.

„Apple a recunoscut că Peninsula Crimeea este rusă”

Mai multe mass-media din Rusia titrau joi că „Apple a recunoscut că Peninsula Crimeea este rusă”.

Susţinătoare apropiată a Ucrainei, Lituania a denunţat la rândul său „punctul de vedere ignorant” al companiei Apple.

„Statu-quo-ul nu s-a schimbat în Crimeea: ea este în continuare ocupată de Rusia şi este un teritoriul al Ucrainei”, a subliniat pe Twitter şeful diplomaţiei lituaniene, Linas Linkevicius.

Aceste modificări au fost aduse de Apple după negocieri începute în mai cu autorităţile ruse, care i-au cerut companiei americane să se conformeze legislaţiei ruse, care recunoaşte Crimeea drept teritoriu al Federaţiei Ruse.

„Vom rămâne vigilenţi, ca să nu existe întoarcere înapoi”, a declarat miercuri preşedintele Comitetului pentru securitate şi luptă anticorupţie al Parlamentului Rus, Vasili Piskarev.

„Astăzi, cu Apple, situaţia s-a încheiat. Constatăm că totul s-a derulat cum am dorit, nici mai mult, nici mai puţin”, şi-a exprimat el satisfacţia.

„Nu putem decât să ne bucurăm de decizia Apple, care prin aceasta şi-a arătat dorinţa de a menţine şi dezvolta poziţia sa pe piaţa rusă”, a declarat la rândul său preşedintele Comitetului pentru politica informaţiei, Leonid Levin, citat de agenţia Interfax, negând totodată că s-ar fi exercitat vreo presiune asupra Apple.

Decizia Apple intervine într-un moment în care Rusia a adoptat în noiembrie o lege ce interzice vânzarea de telefoane, ordinatoare şi televizoare conectabile dacă acestea nu au softuri ruse preinstalate, măsură contestată de Apple. Anvergura acestei legi şi punerea ei în aplicare rămân de văzut, înainte de intrarea ei în vigoare în iulie 2020.

Anexarea Crimeei în 2014, în urma unui referendum denunţat drept ilegal de Kiev şi Occident, a provocat cele mai puternice tensiuni internaţionale după sfârşitul Războiului Rece şi a fost urmată de un val de sancţiuni contra Moscovei.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Avertismentul unui general: Ruşii vor să domine Marea Neagră şi Mediterana
Avertismentul unui general: Ruşii vor să domine Marea Neagră şi Mediterana

Rusia are nevoie de Crimeea pentru a domina în Marea Mediterană, afirmă un general ucrainean.

Rusia a trimis avioane de ultimă generaţie în Crimeea. Ce misiune au la Marea Neagră
Rusia a trimis avioane de ultimă generaţie în Crimeea. Ce misiune au la Marea Neagră

Rusia a detaşat un regiment al aviaţiei navale din cadrul Flotei ruse a Nordului pentru o lună în Crimeea (anexată în 2014) în scopul efectuării de antrenamente.

Fostul şef NATO în Europa: Rusia vrea să ridice o
Fostul şef NATO în Europa: Rusia vrea să ridice o "cortină de fier" la Marea Neagră

Generalul în rezervă Ben Hodges susţine că politica Kremlinului urmăreşte ridicarea unei noi "cortine de fier", ca în perioada Războiului Rece.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.