Ucraina mobilizează rezerviştii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 60 de ani din Forţele terestre

×
Codul embed a fost copiat

Ucraina a început miercuri înrolarea rezerviştilor, cu vârste cuprinse între 18 şi 60 de ani, în urma unei decizii prin decret a preşedintelui Volodimir Zelenski, a anunţat armata ucraineană.

Între timp, Kievul a îndemnat Occidentul să impună mai multe sancţiuni împotriva Rusiei care să ţintească economia şi cercul de apropiaţi ai preşedintelui Vladimir Putin, relatează Reuters.

„Mobilizarea vizează rezervişti cu vârste între 18 şi 60 de ani, ofiţeri şi militari cu grad din rândurile rezervei operaţionale chemaţi să se alăture unităţilor din care au făcut parte în caz de necesitate”, au anunţat forţele terestre ucrainene pe Facebook.

„Mobilizarea a început astăzi (miercuri). Durata maximă de serviciu este de un an”, potrivit sursei citate. Ucraina dispune de peste 200.000 de rezervişti în plus faţă de cei peste 250.000 de membri ai forţelor armate regulate.

Refuzul de a se prezenta la concentrare fără motiv plauzibil ar putea face obiectul unor 'sancţiuni administrative şi penale', a precizat armata, potrivit AFP.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Şeful statului ucrainean a anunţat marţi această măsură, excluzând o mobilizare generală împotriva Rusiei, care a autorizat desfăşurarea de trupe în estul Ucrainei.

Kievul le-a cerut miercuri cetăţenilor ucraineni să părăsească Rusia cât mai repede posibil într-un context de 'intensificare a agresiunilor din partea Rusiei împotriva Ucrainei ', explică într-un comunicat Ministerul de Externe ucrainean.

Aproximativ 3 milioane de ucraineni trăiesc în Rusia, potrivit estimărilor autorităţilor ucrainene.

Rusia a anunţat marţi evacuarea diplomaţilor săi din Ucraina, acuzând autorităţile ucrainene că nu au făcut ceea ce este necesar pentru a garanta securitatea personalului său diplomatic.

Occidentul a impus marţi noi sancţiuni împotriva Rusiei, care a ordonat trimiterea de trupe în estul Ucrainei, şi a ameninţat că va merge mai departe dacă Moscova va lansa o invazie totală pe teritoriul vecinului său.

„Primii paşi decisivi au fost făcuţi ieri (marţi) şi suntem recunoscători”, a declarat ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba într-o postare pe Twitter. „Acum trebuie intensificată presiunea pentru a-l opri pe Putin. De a lovi economia şi pe prietenii săi. Loviţi mai mult. Loviţi mai tare. Loviţi acum”, îndeamnă Kuleba în mesaj.

Sancţiuni împotriva Rusiei au anunţat SUA, Uniunea Europeană, Japonia, Australia, Canada şi Marea Britanie.

Dar aceste măsuri rămân modeste pentru moment în comparaţie cu cele promise în cazul unei invazii ruseşti în Ucraina, iar Rusia se poate lăuda că a acumulat aproape 640 de miliarde de dolari în rezervele sale valutare şi 183 de miliarde în fondul său suveran pentru a le face faţă, notează AFP.

Pe frontul din Donbas, luptele continuă între armata ucraineană şi separatiştii susţinuţi de Moscova.

Aceste anunţuri reprezintă o nouă etapă în escaladarea tensiunilor în cea mai gravă criză geopolitică din Europa de după Războiul Rece. Rusia, care a concentrat 150.000 de militari în apropiere de frontierele Ucrainei şi a recunoscut independenţa separatiştilor proruşi din Donbas, este acuzată de pregătirea unui atac de amploare împotriva vecinului său.

Preşedintele rus, care a dictat de la început tempo-ul, menţine misterul asupra intenţiilor sale şi are în faţă mai multe opţiuni: invadarea întregii Ucraine, extinderea zonei aflate sub controlul separatiştilor sau smulgerea unui nou statu quo negociat, comentează France Presse.

Căci ocuparea întregii ţări vecine ar putea să-l coste scump într-o ţară ostilă, iar Rusia vrea să obţină de la NATO un pas înapoi în Europa de Est, precum şi încheierea politicii sale de extindere. Aceste cereri au fost respinse de la Alianţa Nord-Atlantică până acum, notează agenţia franceză de presă.

Joe Biden a autorizat transferul de soldați către țările baltice

Pe frontul militar, preşedintele american a autorizat marţi transferul de soldaţi şi echipamente militare americane, care se află deja în baze europene, către ţările baltice, dar fără a preciza numărul acestora.

″Vreau să fie clar, acestea sunt măsuri pur defensive din partea noastră, nu avem nicio intenţie de a lupta împotriva Rusiei”, a declarat Biden, care a subliniat că SUA şi aliaţii lor vor apăra “fiecare centimetru de teritoriu NATO” în cazul unei agresiuni.

În ultimele luni, SUA s-au coordonat cu partenerii NATO şi europeni pentru a-şi pregăti răspunsul faţă de Rusia, a spus el.

Kievul le cere ucrainenilor să părăsească „imediat” Rusia

Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei a lansat miercuri un apel către cetăţenii ucraineni să părăsească Rusia cât de repede posibil din cauza riscului escaladării militare cu Moscova.

„MAE recomandă cetăţenilor ucraineni să se abţină de la orice fel de călătorie în Rusia, iar cei care se află deja acolo să părăsească imediat teritoriul” Federaţiei Ruse, a transmis diplomaţia ucraineană într-un comunicat.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Incendiu de proporții în Kuwait. 35 de muncitori străini au murit și alți 43 au fost grav răniți
Incendiu de proporții în Kuwait. 35 de muncitori străini au murit și alți 43 au fost grav răniți

Peste 35 de persoane au murit după ce o clădire din Kuwait, unde sunt cazați muncitori străini, a fost cuprinsă de un incendiu de proporții.

 

E gata! Țara din care Rusia și-a retras toate trupele. ”Procesul s-a încheiat la 12 iunie”
E gata! Țara din care Rusia și-a retras toate trupele. ”Procesul s-a încheiat la 12 iunie”

Militarii ruşi desfăşuraţi în Nagorno Karabah din toamna lui 2020 şi-au încheiat, miercuri, retragerea din Azerbaidjan, a anunţat ministerul azer al Apărării.

Emmanuel Macron: „Nu vreau să dau cheile puterii extremei drepte în 2027”
Emmanuel Macron: „Nu vreau să dau cheile puterii extremei drepte în 2027”

Emmanuel Macron încearcă să-și strângp aliați în lupta împotriva extremei drepte, în puținul timp pe care ăl mai are până alegerile pe care le-a determinat prin dizolvarea parlamentului. El a lansat un apel la „adunare” în „bătălia valorilor”.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.