Un avion uşor a fost găsit într-un câmp, în Slovacia. Pilotul şi pasagerul au dispărut

Aparat de zbor prăbușit în Slovacia

Un avion ușor a fost găsit avariat pe un câmp din estul Slovaciei, de către un fermier, la sfârşitul săptămânii trecute, însă fără să existe nicio urmă a echipajului, a relatat TV Markiza, citată marţi de dpa.

Poliţia a confirmat descoperirea în apropierea orăşelului Vranov nad Toplou, dar nu a dorit să ofere niciun detaliu asupra anchetei în curs de desfăşurare luni.

Mass-media presupune că aparatul s-a prăbuşit de la o mică altitudine sau s-a deteriorat în urma unei aterizări de urgenţă eşuate.

Pilotul şi un posibil pasager al avionului cu două locuri ar fi fugit pentru a nu fi prinşi de poliţie, potrivit speculaţiilor media.

În ultimii ani, avioane uşoare ce transportau ţigări şi alte mărfuri de contrabandă din Ucraina au aterizat în zona de frontieră de mai multe ori.

Citește și
Om de afaceri slovac
Omul de afaceri acuzat că a ordonat uciderea jurnalistului slovac Ian Kuciak a fost achitat
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ocazional, migranţi au fost de asemenea aduşi ilegal peste frontieră în acest mod.

Un incident similar a avut loc acum cinci ani. Pilotul a efectuat o aterizare în timpul căreia avionul s-a prăbuşit. El a supravieţuit fără răni serioase şi apoi a fugit de la locul accidentului.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
România, printre ţările UE cu cea mai scăzută rată de vaccinare a bătrânilor împotriva gripei
România, printre ţările UE cu cea mai scăzută rată de vaccinare a bătrânilor împotriva gripei

Cea mai scăzută rată de vaccinare din Uniunea Europeană împotriva gripei în rândul persoanelor de 65 de ani şi peste s-a înregistrat în 2018 în Letonia, Estonia, Slovacia, Slovenia, Lituania şi România.

Omul de afaceri acuzat că a ordonat uciderea jurnalistului slovac Ian Kuciak a fost achitat
Omul de afaceri acuzat că a ordonat uciderea jurnalistului slovac Ian Kuciak a fost achitat

Stupoare în Slovacia, unde judecătorii l-au achitat pe omul de afaceri acuzat că a ordonat uciderea jurnalistului de investigaţii Ian Kuciak.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.