Un băiețel de 3 ani a fost împușcat mortal, iar mama lui e internată în spital. Poliția nu știe cine e criminalul

politie sua
Profimedia

Un băiețel în vârstă de 3 ani și mama sa au fost împușcați într-un apartament din Maryland. Copilul nu a supraviețuit, iar femeia este rănită, însă viața ei nu este pusă în pericol.

Incidentul a avut loc joi, în jurul orei 17:35, ora locală. Polițiștii au ajuns la locul faptei după ce în zonă au fost auzite focurile de armă, potrivit Fox News.

Când au ajuns la apartamentul respectiv, ofițerii i-au găsit împușcați pe mamă și pe copil. Paramedicii au dus băiețelul de urgență la spital, însă medicii au declarat decesul.

Un reprezentant al poliției a transmis că autoritățile folosesc toate resursele necesare pentru a găsi făptașul.

„Copilul nu a făcut nimic greșit... Nu merita să moară doar pentru că cineva a hotărât să iasă și să se joace cu armele. Pot doar să mă rog că nu vor încerca să omoare și alt copil. Un minor este mort, o mamă împușcată!”, a spus acesta.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Poliția oferă o recompensă de 25.000 de dolari pentru persoana care oferă informații ce duc la arestarea criminalului.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Furtuni puternice în Cehia. Cel puţin 18 persoane au fost rănite de trăsnet și șapte sunt în stare gravă
Furtuni puternice în Cehia. Cel puţin 18 persoane au fost rănite de trăsnet și șapte sunt în stare gravă

Un trăsnet a lovit un copac sub care se aflau oameni, duminică, într-un parc la nord de Praga, în timpului unui eveniment cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului. 18 persoane au fost rănite, relatează AFP.

 

Cutremur puternic, cu magnitudinea de 5,9, raportat luni. Unde a fost resimțit
Cutremur puternic, cu magnitudinea de 5,9, raportat luni. Unde a fost resimțit

Un cutremur puternic, cu magnitudinea 5,9, a lovit centrul Japoniei în dimineaţa zilei de luni. 

Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat, duminică, că tinerele decedate, găsite după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.