Un bărbat a întrerupt audienţa generală a papei Francisc, strigând „Aceasta nu este Biserica lui Dumnezeu"

Papa Francisc
Getty

Un bărbat a întrerupt miercuri audienţa generală a papei Francisc de la Vatican, strigând în limba engleză „Aceasta nu este Biserica lui Dumnezeu".

În timp ce striga, flutura și o mască medicală pe care şi-a dat-o jos de pe faţă înainte de a fi scos din sală de poliţie, a declarat un martor pentru Reuters, citată de Agerpres.

Bărbatul, care a fost auzit strigând şi cuvântul „mască", stătea singur în spatele sălii de audienţă, departe de zona în care se aflau majoritatea credincioşilor.

Papa Francisc a auzit strigătele, însă nu este clar dacă a înţeles ce spunea bărbatul.

După ce acesta din urmă a fost luat de forţele de poliţie ale Vaticanului, Papa le-a cerut celor prezenţi în sala de audienţă să i se alăture pentru a spune o rugăciune pentru bărbat.

Citește și
papa francisc
Apel disperat al Papei Francisc: ”Vă rog, fără război vreodată!"
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Apelul emoționant al Papei Francisc: „Sprijiniţi-vă copiii dacă sunt gay”
Apelul emoționant al Papei Francisc: „Sprijiniţi-vă copiii dacă sunt gay”

Papa Francisc a afirmat miercuri că părinţii copiilor gay nu ar trebui să-i blameze, ci dimpotrivă să le ofere sprijin, relatează Reuters.

Apel disperat al Papei Francisc: ”Vă rog, fără război vreodată!
Apel disperat al Papei Francisc: ”Vă rog, fără război vreodată!"

Papa Francisc a făcut un apel disperat miercuri să nu se ajungă la război, în contextul îngrijorărilor privind o potenţială invazie a Rusiei în Ucraina şi al tensiunilor tot mai mari între Washington şi Moscova, relatează AFP.

 

Anchetă: Papa Benedict XVI a știut despre copiii abuzați sexual de preoți când era arhiepiscop
Anchetă: Papa Benedict XVI a știut despre copiii abuzați sexual de preoți când era arhiepiscop

Papa Benedict al XVI-lea a știut despre preoții care au abuzat copii atunci când avea funcția de arhiepiscop de München între 1977 și 1981, se arată într-un raport al arhiepiscopiei, care respinge negările de până acum ale lui Benedict.

Papa Francisc, surprins într-o misiune la un magazin de discuri. „A fost o surpriză”
Papa Francisc, surprins într-o misiune la un magazin de discuri. „A fost o surpriză”

Papa Francisc a părăsit pentru scurt timp Vaticanul pentru a vizita un magazin de discuri. Plimbarea Suveranului Pontif trebuia să fie privată însă un reporter care se afla în zonă l-a filmat şi a publicat înregistrarea pe rețelele sociale.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.