Un bărbat şi-a ucis cei patru copii și pe bunica lor, lângă Los Angeles. Cel mai mare copil avea 12 ani

los angeles

Un individ suspectat că şi-a ucis cei patru copii şi pe bunica lor a fost reţinut luni lângă Los Angeles (statul american California), a anunţat poliţia locală, notează AFP.

Cei patru copii, dintre care cel mai mare avea doar 12 ani, şi bunica lor au fost găsiţi morţi la domiciliul familiei din Lancaster, la circa 110 kilometri nord de Los Angeles.

Cele cinci victime au fost împuşcate în partea superioară a corpului, au precizat poliţiştii, avertizaţi de tragedie duminică seară.

Serviciile şerifului din comitatul Los Angeles au anunţat că luni dimineaţă l-au arestat pe tată, Germarcus David, în legătură cu aceste crimele. El a fost plasat în detenţie, cu o cauţiune stabilită la două milioane de dolari.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Individul, în vârstă de 29 de ani, este un agent de securitate căruia i-a fost anulat permisul de portarmă, potrivit jurnalului Los Angeles Times.

Crimele cu arme de foc sunt un flagel recurent în Statele Unite, unde puştile şi pistoalele sunt foarte răspândite şi uşor accesibile, în parte din cauza prevederilor Constituţiei care protejează dreptul cetăţenilor americani de a purta o armă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Icoană extrem de valoroasă, furată de la un călugăr de pe Muntele Athos. Unde a fost găsită piesa veche de peste 200 de ani
Icoană extrem de valoroasă, furată de la un călugăr de pe Muntele Athos. Unde a fost găsită piesa veche de peste 200 de ani

O icoană extrem de valoroasă furată dintr-o mănăstire de pe muntele Athos a fost descoperită în apartamentul hoțului, în Serbia. Valoarea icoenei vechi de peste două secole este estimată la peste 700.000 de dolari.

Detalii picante din viața lui Hunter Biden. Relație amoroasă cu văduva fratelui său. Amândoi consumau droguri
Detalii picante din viața lui Hunter Biden. Relație amoroasă cu văduva fratelui său. Amândoi consumau droguri

Verdictul de vinovăție dat lui Hunter Biden spulberă teza favorită a republicanului Donald Trump, care se considera persecutat de justitie.

Președinte de partid, demis și exclus în doar câteva ore, după anunțarea intenției unei alianțe cu extrema dreaptă
Președinte de partid, demis și exclus în doar câteva ore, după anunțarea intenției unei alianțe cu extrema dreaptă

Președintele unui partid de dreapta din Franța, Eric Ciotti, a fost dat jos de la conducerea formațiunii după ce și-a anunțat intenția unei alianțe cu formațiunea de extremă dreapta condusă de Marine Le Pen.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.