Un dosar care o viza pe candidata Franței pentru CE, închis de Parlamentul European

Parlamentul European
Pro TV

Palamentul European a anunțat vineri că a închis dosarul privind angajările fictive, în care era implicată Sylvie Goulard, propusă de Franța pentru un post de comisar european.

„Cazul din Parlamentul European este închis. Au fost observate nereguli administrative minore, nesistematice şi neintenţionate. Rambursarea legată de acest dosar a fost efectuată", a declarat agenţiei France Presse un purtător de cuvânt al PE, informează AFP, citat de Agerpres.

În aceeaşi zi, secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Amelie de Montchalin, a declarat canalului BFM TV că Parlamentul European a exonerat-o pe Goulard în urma unei „anchete interne". Ea a explicat că „Parlamentul European a investigat timp de doi ani ce s-a întâmplat şi a conchis că nu există informaţii care să ducă la concluzia că ea (Goulard) nu a procedat conform regulilor".

În Franţa, ancheta judiciară privind aceleaşi suspiciuni continuă; au fost audiaţi foşti asistenţi parlamentari şi mai mulţi eurodeputaţi, însă deocamdată Goulard nu a fost convocată. O sursă a AFP care cunoaşte dosarul susţine că ea nu este cea mai implicată dintre cei şase parlamentari vizaţi.

Miercuri, preşedintele francez Emmanuel Macron a nominalizat-o pe Goulard pentru un post în viitoarea Comisie Europeană condusă de Ursula von der Leyen.

Citește și
Klaus Iohannis
Surse: Iohannis, îngrijorat de propunerile de comisar european făcute de Dăncilă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Sylvie Goulard, în vârstă de 54 de ani, a fost ministru al apărării în guvernul condus de premierul Edouard Philippe şi deputată în PE din partea grupului centrist Mişcarea Democratică (MoDem) din majoritatea prezidenţială din Franţa. Preşedinţia franceză a apreciat că ea are „o experienţă europeană recunoscută" şi „capacitatea de a juca un rol major în cadrul Comisiei".

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Viorica Dăncilă atacă USR:
Viorica Dăncilă atacă USR: "Fac România de râs pe plan extern"

Propunerile pentru postul de comisar european n-au fost respinse, a declarat, joi, premierul Viorica Dăncilă, care a susţinut că USR face "ţara de râs", pentru că face lobby la Bruxelles pentru neacceptarea candidaţilor.

Surse: Iohannis, îngrijorat de propunerile de comisar european făcute de Dăncilă
Surse: Iohannis, îngrijorat de propunerile de comisar european făcute de Dăncilă

Preşedintele Klaus Iohannis este îngrijorat cu privire la propunerea Rovanei Plumb pentru funcţia de comisar european, cerându-i premierului să nu facă această nominalizare, au spus surse de la Cotroceni pentru Știrile PRO TV.

Dăncilă susţine că la Bruxelles nu i-au fost refuzate propunerile de comisar european
Dăncilă susţine că la Bruxelles nu i-au fost refuzate propunerile de comisar european

Premierul îl contrazice pe Rareş Bogdan, care afirmase că nici Rovana Plumb, nici Dan Nica nu ar avea şanse să obţină un portofoliu de comisar european. 

Dăncilă a anunțat ce domenii urmărește România pentru viitorul comisar european
Dăncilă a anunțat ce domenii urmărește România pentru viitorul comisar european

Premierul Viorica Dăncilă a declarat miercuri că i-a transmis preşedintele ales al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care sunt domeniile de care România este interesată în ceea ce priveşte portofoliul viitorului comisar european.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.