Un înalt oficial german și-a cerut scuze după ce l-a ironizat pe Zelenski. Ce a spus despre vizita acestuia la Berlin

zelenski la berlin
Imago

Vicepreşedintele Federaţiei Germane de Fotbal (DFB), Hermann Winkler, şi-a cerut luni scuze pentru o postare pe reţelele de socializare în care a ironizat vizita preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski la Berlin, relatează Reuters.  

Zelenski a avut duminică discuţii cu cancelarul german Olaf Scholz, multe zone din centrul Berlinului fiind închise din motive de securitate în timpul vizitei sale, potrivit News.

Winkler, care conduce Asociaţia de Fotbal din Saxonia, în estul ţării, s-a plâns de închiderea drumurilor şi de alte restricţii de securitate, spunând că "cel puţin Memorialul sovietic din Parcul Treptower este încă în picioare deocamdată".

El a spus că oraşul s-a închis pentru vizita "unui fost actor ucrainean".

Memorialul din Parcul Treptower este un monument dedicat soldaţilor sovietici căzuţi în Germania în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Winkler a crescut în Germania de Est.

DFB a declarat că afirmaţiile sale sunt inacceptabile şi că problema va fi ridicată la o întâlnire a şefilor asociaţiilor regionale după discuţia pe care şeful DFB, Bernd Neuendorf, a avut-o cu Winkler.

”Nu aș mai scrie din nou în acest mod”

"În această discuţie, Neuendorf a spus foarte clar că afirmaţiile lui Winkler cu privire la preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, au fost primite ca insuportabile şi ofensatoare", a precizat DFB într-un comunicat.

"El consideră că abordarea lui Winkler este incompatibilă cu principiile de bază ale DFB. Neuendorf va ridica problema acestui incident la reuniunea preşedinţilor federaţiilor regionale de miercurea viitoare".

Winkler, care între timp şi-a şters postarea, şi-a cerut scuze.

"Ea (postarea) a fost creată într-o situaţie foarte emoţionantă pentru mine, la memorialul din Parcul Treptower", a scris Winkler pe Facebook.

"Nu aş mai scrie din nou în acest mod. Îmi cer scuze pentru asta şi pentru iritarea pe care a provocat-o", a menţionat el.

Vizita lui Zelenski în Germania, parte dintr-un turneu european

Vizita lui Zelenski a făcut parte dintr-un turneu în weekend la mai mulţi aliaţi europeni cheie pentru a obţine sprijin militar şi financiar înainte de o contraofensivă ucraineană majoră aşteptată împotriva forţelor ruseşti care au invadat ţara sa anul trecut.

Winkler a fost vicepreşedinte al DFB, cea mai mare organizaţie sportivă unică din lume, cu peste şapte milioane de membri, din 2021.

El se ocupă de fotbalul juvenil pentru DFB şi, în afară de Federaţia Saxonia, conduce şi Federaţia de Fotbal din nord-estul Germaniei.

Germania va găzdui Campionatul European de fotbal în 2024.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Macron l-a primit pe Zelenski la Elysee: „Rusia a pierdut deja războiul și devine vasala Chinei
Macron l-a primit pe Zelenski la Elysee: „Rusia a pierdut deja războiul și devine vasala Chinei"

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski își continuă turneul în Europa. Ajuns duminică seară la Paris, a fost întâmpinat de Emmanuel Macron, la Palatul Elysee.

Zelenski dă asigurări că nu va ataca Rusia, după ce a primit armament de 2,7 miliarde de euro de la Germania
Zelenski dă asigurări că nu va ataca Rusia, după ce a primit armament de 2,7 miliarde de euro de la Germania

Președintele Volodimir Zelenski este așteptat la Paris, după vizita de duminică din Germania. La Berlin, a fost primit cu vestea unui nou sprijin militar masiv pentru Ucraina, și, simbolic, i s-a dat premiul Carol cel Mare.

The Washington Post: Zelenski plănuia atacuri pe teritoriul Rusiei şi voia să-l lase pe Orban fără petrol rusesc
The Washington Post: Zelenski plănuia atacuri pe teritoriul Rusiei şi voia să-l lase pe Orban fără petrol rusesc

În ciuda asigurărilor date guvernelor occidentale care îi furnizează arme că nu le va folosi pentru atacuri pe teritoriul Rusiei, Volodimir Zelenski a propus, în spatele ușilor închise, ocuparea unor așezări rusești, pentru a obţine o pârghie asupra Mosco

Germania trimite Ucrainei cel mai mare ajutor militar al său: 30 de tancuri Leopard 1, 15 tancuri Gepard, peste 200 de drone
Germania trimite Ucrainei cel mai mare ajutor militar al său: 30 de tancuri Leopard 1, 15 tancuri Gepard, peste 200 de drone

Rezultatele contraofensivei se vor vedea în curând, a declarat președintele Ucrainei, dar fără să dea prea multe detalii. Aflat în vizită în Italia, Volodimir Zelenski a primit garanții că Roma va sprijini Kievul cu arme, atât cât va fi necesar.  

Prigojin, despre retragerea unor trupe ruse din Bahmut: „Flancurile au căzut, tot frontul se prăbușește”
Prigojin, despre retragerea unor trupe ruse din Bahmut: „Flancurile au căzut, tot frontul se prăbușește”

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a fost la Roma, unde s-a întâlnit cu premierul și președintele Italiei. Iar la Vatican a fost primit în audiență de papa Francisc.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.