Un nou studiu dezvăluie secretele ascunse ale prafului stelar din supernove. Tehnica folosită în premieră

univers
Shutterstock

Un proiect de cercetare coordonat de Universitatea Curtin din Australia a descoperit recent o particulă rară de praf prinsă într-un vechi meteorit care a fost format de o altă stea decât Soarele, informează Xinhua.

Descoperirea a fost făcută de autoarea principală a studiului, Nicole Nevill, şi de colegii ei în timpul studiilor sale de doctorat la universitatea australiană. În prezent, Nicole Nevill lucrează la Lunar and Planetary Science Institute din Statele Unite.

Meteoriţii sunt roci spaţiale care cad pe suprafaţa Pământului, furnizând mostre de materie de pe alte planete, asteroizi şi, eventual, comete din Sistemul Solar, însă unii dintre ei pot conţine particule minuscule care provin din alte stele născute cu mult înaintea Soarelui.

Potrivit studiului publicat în Astrophysical Journal, Nicole Nevill a folosit tomografia cu sondă atomică pentru a analiza un condrit carbonatat colectat din regiunea Allan Hills din Antarctica şi pentru a reconstrui chimia sa la scară atomică, dezvăluind informaţiile ascunse în interiorul acestuia.

Într-un comunicat de presă publicat joi, Nicole Nevill a precizat că particula descoperită de echipa sa prezintă un raport de izotopi de magneziu care este "diferit de orice altceva din sistemul nostru solar".

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

"Cel mai extrem raport izotopic al magneziului din studiile anterioare ale granulelor presolare era de aproximativ 1.200. Granula din studiul nostru are o valoare de 3.025, care este cea mai mare valoare descoperită vreodată", a precizat cercetătoarea.

"Acest raport izotopic excepţional de ridicat poate fi explicat doar prin formarea particulei într-un tip de stea recent descoperit - o supernovă care arde hidrogen", a adăugat ea.

David Saxey, coautor al studiului şi cercetător principal la Universitatea Curtin, a subliniat că noul studiu deschide noi perspective asupra felului în care oamenii înţeleg Universul, depăşind limitele atât ale tehnicilor analitice, cât şi ale modelelor astrofizice.

"Tomografia cu sondă atomică ne-a oferit un întreg nivel de detalii la care nu am putut avea acces în studiile anterioare", a declarat David Saxey. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Icoană extrem de valoroasă, furată de la un călugăr de pe Muntele Athos. Unde a fost găsită piesa veche de peste 200 de ani
Icoană extrem de valoroasă, furată de la un călugăr de pe Muntele Athos. Unde a fost găsită piesa veche de peste 200 de ani

O icoană extrem de valoroasă furată dintr-o mănăstire de pe muntele Athos a fost descoperită în apartamentul hoțului, în Serbia. Valoarea icoenei vechi de peste două secole este estimată la peste 700.000 de dolari.

Detalii picante din viața lui Hunter Biden. Relație amoroasă cu văduva fratelui său. Amândoi consumau droguri
Detalii picante din viața lui Hunter Biden. Relație amoroasă cu văduva fratelui său. Amândoi consumau droguri

Verdictul de vinovăție dat lui Hunter Biden spulberă teza favorită a republicanului Donald Trump, care se considera persecutat de justitie.

Președinte de partid, demis și exclus în doar câteva ore, după anunțarea intenției unei alianțe cu extrema dreaptă
Președinte de partid, demis și exclus în doar câteva ore, după anunțarea intenției unei alianțe cu extrema dreaptă

Președintele unui partid de dreapta din Franța, Eric Ciotti, a fost dat jos de la conducerea formațiunii după ce și-a anunțat intenția unei alianțe cu formațiunea de extremă dreapta condusă de Marine Le Pen.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.