Un pianist din Oradea a susținut un concert pe muntele Everest

×
Codul embed a fost copiat

Un pianist din Oradea a reușit o performanță incredibilă. A urcat pe muntele Everest, unde a cântat la peste 5.300 de metri altitudine, mai bine de două ore. Muzicianul așteaptă, acum, să îi fie omologat recordul mondial.  

Îmbrăcat la „patru ace”, Zoltan, pianistul în vârstă de 38 de ani, a cântat două ore la 5.325 de metri altitudine în lanțul muntos Himalaya.

Zoltan Thurzo, pianist: „Când am ajuns, abia am avut răsuflare. Până-n genunchi erau stânci și prin stânci trebuia să găsești ruta. Eram doar eu singur, într-un iglu, erau patru oameni la bucătărie șii un șerpaș care m-a ajutat acolo.”

Trebuia să stea în tabără doar două zile, dar din cauza vremii nefavorabile a fost nevoit să aștepte nouă zile ca să îi poată fi dus pianul de către un elicopter.

Zoltan Thurzo: „Eu am stat acolo ca și budhiștii. Am stat pe o stâncă și am recapitulat toate partiturile. Mi-am imaginat în timp ce am cântat că-mi acopăr intrumentul ca să se încălzească. Și am reușit.”

Citește și
Gabriel Băicuș
Record: Românul care a escaladat două dintre cele mai înalte vârfuri din lume în 24 de ore
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Au urmat apoi 132 de minute magice. Artistul spune că n-ar fi reușit această performanță fără susținerea iubitei sale din Oradea. Ca să facă momentul și mai memorabil a hotărât să îi ceară mâna printr-un mesaj vocal.

Zoltan Thurzo: „<> Evident că a spus da. Atunci am primit o rază de soare.”

Erika, logodnica lui Zoltan: „Cele mai grele momente au fost când îl auzi plângând, fără puteri, și-ți spune că corpul lui ajunge acasă, dar sufletul nu. La nimeni nu doresc senzația respectivă.”

 

Ce sunt Sânzienele și de ce se sărbătoresc pe 24 iunie

 

Muzicianul a interpretat, pe platoul de desupra lumii, 28 de imnuri de stat și alte 34 de piese din muzica clasică. Recordul actual este deţinut de o artistă din Marea Britanie, care în 2018 a cântat la 4.964 de metri înălţime, dar numai 20 de minute. Dacă va reuși să intre în Cartea Recordurilor cu performanța sa, Zoltan vrea să ridice la Oradea un Muzeu al Muzicii.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Misterul morții unui bărbat, rezolvat după 50 de ani. Fratele său a fost ținta suspiciunilor, dar acum s-a aflat adevărul
Misterul morții unui bărbat, rezolvat după 50 de ani. Fratele său a fost ținta suspiciunilor, dar acum s-a aflat adevărul

Moartea misterioasă a unui bărbat a fost în sfârșit rezolvată la 50 de ani după descoperirea cizmei acestuia într-un ghețar himalayan.

Record: Românul care a escaladat două dintre cele mai înalte vârfuri din lume în 24 de ore
Record: Românul care a escaladat două dintre cele mai înalte vârfuri din lume în 24 de ore

Gabriel Băicuș, un alpinist din Buzău, a obținut un record. Este primul român care a escaladat două dintre cele mai înalte vârfuri din lume în 24 de ore.

Un alpinist român va urca pe Everest și Lhotse în mai puțin de 24 de ore
Un alpinist român va urca pe Everest și Lhotse în mai puțin de 24 de ore

Gabriel Băicuş intenţionează să realizeze o premieră în alpinismul românesc, escaladarea în mai puţin de 24 de ore a două dintre cele mai înalte vârfuri din lume, Everest şi Lhotse.

Gheaţa care s-a format în aproximativ 2.000 de ani pe cel mai înalt punct de pe Pământ s-a topit în doar 25 de ani
Gheaţa care s-a format în aproximativ 2.000 de ani pe cel mai înalt punct de pe Pământ s-a topit în doar 25 de ani

Un nou studiu arată că cel mai înalt gheţar situat pe cel mai înalt munte din lume pierde anual gheaţa formată în zeci de ani din cauza schimbărilor climatice provocate de om.

Două gemene din România, cele mai tinere alpiniste din Europa care au escaladat Everestul
Două gemene din România, cele mai tinere alpiniste din Europa care au escaladat Everestul

Două românce duc renumele țării noastre mai departe, până în celălalt capăt al lumii, chiar pe cel mai înalt vârf de pe Pământ.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.