Un posibil interviu extrem de rar cu artistul Banksy, descoperit după 16 ani

banksy

O înregistrare a unui interviu extrem de rar în care se presupune că apare Banksy, artistul urban din Marea Britanie a cărui identitate este învăluită în mister, a fost descoperită în arhiva unui post de televiziune britanic, informează joi Press Association

Interviul, acordat postului de televiziune ITV News, a fost filmat înaintea expoziţiei sale cu lucrări graffiti ''Turf War'' din 2003, scrie Agerpres. Imaginile îl înfăţişează pe artistul britanic în timp ce realizează un stencil înfăţişând o insectă neagră pe un perete şi pictând imaginea unui bebeluş însoţită de textul scris cu majuscule ''KILL MORE''.

Ambele creaţii i-au fost atribuite de multă vreme lui Banksy.

În înregistrarea cu o durată de două minute, realizată de corespondentul ITV News Haig Gordon, în prezent retras din activitate, artistul vorbeşte timp de 35 de secunde. Banksy poartă o şapcă de baseball şi un tricou care îi acoperă partea inferioară a feţei, lăsând la vedere doar ochii, sprâncenele şi fruntea.

"Mi-am ascuns faţa pentru că nu poţi fi un artist de graffiti şi, în acelaşi timp, o persoană publică", îi spune el lui Gordon. "Aceste două lucruri nu se împacă bine împreună".

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Înregistrarea a fost descoperită de corespondentul Robert Murphy, de la postul de televiziune ITV News cu sediul în Bristol, care a realizat recent un material filmat despre lucrarea lui Banksy ''Devolved Parliament'', expusă la Muzeul din Bristol.

După difuzarea acestui material, reporterul a cercetat arhivele postului de televiziune şi a fost surprins să descopere în catalog o referinţă bibliografică sub denumirea ''Interviu cu Banksy''. Murphy a solicitat apoi acces la materialul de arhivă, transferat ulterior pe suport digital, de la un depozit aflat în Londra.

Murphy l-a contactat apoi pe Gordon, care uitase că îl intervievase pe Banksy înaintea expoziţiei ''Turf War'' din Dalston din nord-estul Londrei, în iulie 2003.

"I-am văzut faţa. Singura problemă este că nu îmi pot aduce aminte cum arată'', a declarat Gordon pentru ITV News. "Nu cred că aş putea da vreo informaţie despre felul cum arată. Nu-i aşa că e groaznic?"

"Era relaxat, liniştit, prietenos. Începuse să-mi placă. Mi-era teamă că este genul de artist preţios, dar a fost foarte agreabil". "Nu am niciun indiciu pe baza căruia să apreciez dacă era cu adevărat Banksy sau nu", a continuat Gordon.

"Părea un eveniment organizat. Agentul său de presă era un agent obişnuit, care nu ar fi făcut vreo farsă presei".

Înregistrarea este ''într-adevăr neobişnuită'' şi ''foarte, foarte rară'', potrivit lui Richard Jones, directorul editurii Tangent Books, care a publicat mai multe cărţi despre Banksy şi arta stradală din Bristol.

"Anonimitatea este un lucru foarte, foarte important pentru el", a spus Jones.

"Deseori mă întreb cum este să-ţi trăieşti viaţa în mod anonim. E ciudat probabil să utilizezi mai multe strategii pentru a-ţi ascunde identitatea. Mă întreb cum se simte în pielea celui mai faimos artist contemporan din lume, despre care însă nimeni nu ştie nimic, în afara unui cerc restrâns de oameni".

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Icoană extrem de valoroasă, furată de la un călugăr de pe Muntele Athos. Unde a fost găsită piesa veche de peste 200 de ani
Icoană extrem de valoroasă, furată de la un călugăr de pe Muntele Athos. Unde a fost găsită piesa veche de peste 200 de ani

O icoană extrem de valoroasă furată dintr-o mănăstire de pe muntele Athos a fost descoperită în apartamentul hoțului, în Serbia. Valoarea icoenei vechi de peste două secole este estimată la peste 700.000 de dolari.

Detalii picante din viața lui Hunter Biden. Relație amoroasă cu văduva fratelui său. Amândoi consumau droguri
Detalii picante din viața lui Hunter Biden. Relație amoroasă cu văduva fratelui său. Amândoi consumau droguri

Verdictul de vinovăție dat lui Hunter Biden spulberă teza favorită a republicanului Donald Trump, care se considera persecutat de justitie.

Președinte de partid, demis și exclus în doar câteva ore, după anunțarea intenției unei alianțe cu extrema dreaptă
Președinte de partid, demis și exclus în doar câteva ore, după anunțarea intenției unei alianțe cu extrema dreaptă

Președintele unui partid de dreapta din Franța, Eric Ciotti, a fost dat jos de la conducerea formațiunii după ce și-a anunțat intenția unei alianțe cu formațiunea de extremă dreapta condusă de Marine Le Pen.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.