Vaccinul anti-COVID Johnson & Johnson a fost autorizat şi poate fi folosit în statele UE

×
Codul embed a fost copiat

Agenția Europeană a Medicamentului a aprobat joi al patrulea vaccin împotriva COVID-19.

Uniunea Europeană a autorizat în regim de urgență utilizarea vaccinului împotriva Covid-19 al laboratorului american Johnson and Johnson, a anunţat joi preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen.

„Şi mai multe vaccinuri sigure şi eficiente sosesc pe piaţă” , şi-a exprimat satisfacţia, într-un mesaj postat pe Twitter, Ursula von der Leyen.

Uniunea a comandat deja 200 de milioane de doze din vaccinul american, cu posibilitatea de a dubla comanda. Johnson and Johnson este singurul vaccin care se administrează într-o singură doză și care poate fi transportat și păstrat în frigidere normale.

Românii, ca și ceilalți europeni, vor avea acces la serul americanilor, dar nu mai devreme de o lună de-acum încolo.

Acest vaccin devine al patrulea vaccin anti-Covid-19 autorizat în UE, alături de cele de la Moderna, AstraZeneca şi parteneriatul Pfizer/ BioNTech.

Studiile clinice au arătat o protecție efectivă de 66% în prevenirea oricăror forme de îmbolnăvire de la cele moderate, până la cele severe.

Este destinat celor cu vârsta de peste 18 ani și nu necesită condiții speciale de refrigerare, fiind manipulat ca un antigripal obișnuit.

După mai bine de 40.000 de studii clinice, protecția asigurată de Johnson and Johnson ar fi cuprinsă între 66 și 85 la sută.

Potrivit companiei americane, până la sfârșitul anului, ar putea fi fabricate un miliard de doze, la un preț de 10 dolari bucata.

Deci, vaccinarea cu Johnson and Johnson costă jumătate față de cele două doze ale celorlalte vaccinuri.

Serul a fost dezvoltat de compania belgiană Janssen, deținută de gigantul farma Johnson & Johnson. Tehnologia este clasică, așa-numitul “vector viral” - adică folosește fragmente dintr-un virus diferit, inactivat, pentru a transmite instrucțiunile adevăratului virus periculos, cel care provoacă boala Covid-19.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Vaccinul anti-COVID al Johnson & Johnson, la un pas să fie aprobat în UE. EMA dă verdictul pe 11 martie
Vaccinul anti-COVID al Johnson & Johnson, la un pas să fie aprobat în UE. EMA dă verdictul pe 11 martie

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a anunţat marţi că se va reuni pe 11 martie pentru a decide dacă aprobă folosirea în UE a vaccinului anti-COVID-19 al companiei Johnson & Johnson.

Anthony Fauci, expertul în boli infecțioase din SUA, s-ar vaccina cu serul Johnson & Johnson: „Eu l-aș face”
Anthony Fauci, expertul în boli infecțioase din SUA, s-ar vaccina cu serul Johnson & Johnson: „Eu l-aș face”

Doctorul Anthony Fauci, cel mai reputat expert în boli infecţioase din Statele Unite, a declarat, duminică, că s-ar vaccina cu vaccinul pentru Covid-19 al companiei Johnson & Johnson, care tocmai a fost aprobat.

Americanii vor folosi și vaccinul Johnson & Johnson. Care sunt marile sale avantaje
Americanii vor folosi și vaccinul Johnson & Johnson. Care sunt marile sale avantaje

Statele Unite au autorizat un al treilea ser anti-Covid pe teritoriul lor. Vaccinul Johnson & Johnson se administrează într-o singură doză și poate fi ținut într-un frigider obișnuit, nu în congelatoare.

Statele Unite au autorizat vaccinul împotriva Covid-19 produs de Johnson & Johnson
Statele Unite au autorizat vaccinul împotriva Covid-19 produs de Johnson & Johnson

Statele Unite au acordat sâmbătă o autorizaţie de urgenţă vaccinului companiei Johnson & Johnson împotriva COVID-19 pentru persoanele în vârstă de cel puţin 18 ani, a anunţat Agenţia americană pentru Medicamente (FDA), conform Reuters.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.