Val de sinucideri în rândul polițiștilor care au intervenit la atacul asupra Capitoliului

Alertă de posibil atac la Capitoliul SUA al unei grupări de extremă dreapta
Profimedia

Poliţia din Districtul Columbia a anunţat luni că încă doi ofiţeri de poliţie care au răspuns la asaltul din 6 ianuarie de la Capitoliu au murit prin sinucidere.

 

Astfel, numărul de sinucideri cunoscute înregistrate în rândul agenţilor care păzeau clădirea Congresului în ziua respectivă a ajuns la 4, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Unul dintre cei doi, care lucra în cadrul poliţiei metropolitane din D.C. (MPD) din mai 2003, a fost găsit mort joi în locuinţa sa, iar al doilea, angajat al MPD din 2016, a fost găsit mort la 10 iulie, a precizat un purtător de cuvânt.

Alţi doi ofiţeri care au răspuns la evenimentele din 6 ianuarie şi-au luat viaţa la câteva zile după aceea.

Citește și
Capitoliu
Prima persoană condamnată pentru asaltul asupra Capitoliului a scăpat de închisoare
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Sute de susţinători ai fostului preşedinte Donald Trump au luat cu asalt la 6 ianuarie clădirea Congresului, în încercarea de a opri certificarea de către legislativ a victoriei electorale a lui Joe Biden. Patru oameni au murit în cursul asaltului, iar un poliţist atacat de protestatari a murit a doua zi. Peste 100 de poliţişti au fost răniţi.

Într-o audiere încărcată de emoţii, săptămâna trecută, patru poliţişti au povestit unei comisii speciale a Camerei reprezentanţilor că au fost bătuţi, ameninţaţi, li s-au adresat insulte rasiale şi s-au gândit că vor muri, în timp ce apărau Capitoliu de protestatari.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Prima condamnare la închisoare pentru atacul de la Capitoliul SUA. Cât a primit fanul lui Trump
Prima condamnare la închisoare pentru atacul de la Capitoliul SUA. Cât a primit fanul lui Trump

Un susţinător al fostului preşedinte american Donald Trump care a luat parte la asaltul de la Capitoliu din 6 ianuarie a fost condamnat la opt luni de închisoare.

Prima persoană condamnată pentru asaltul asupra Capitoliului a scăpat de închisoare
Prima persoană condamnată pentru asaltul asupra Capitoliului a scăpat de închisoare

Un judecător federal american a pronunţat miercuri prima pedeapsă legată de asaltul asupra Capitoliului, scutind de închisoare o femeie care a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei, notează AFP.

Garda Naţională părăseşte Capitoliul din SUA, după cinci luni de la asaltul susținătorilor lui Trump
Garda Naţională părăseşte Capitoliul din SUA, după cinci luni de la asaltul susținătorilor lui Trump

Pentru prima dată după aproape cinci luni, Capitoliul de la Washington, sediul Congresului american, nu mai era luni apărat de trupele Gărzii Naţionale, ameninţarea violenţelor de extremă dreapta atenuându-se după atacul din 6 ianuarie.

Poliția știa că susținătorii lui Trump pregătesc un asalt asupra Capitoliului, dar nu s-au pregătit
Poliția știa că susținătorii lui Trump pregătesc un asalt asupra Capitoliului, dar nu s-au pregătit

Poliţia Capitoliului dispunea înaintea de asaltul din 6 ianuarie de mai multe informaţii decât a admis până acum, dar primise ordin să nu recurgă la cele mai dure tactici, relevă un raport citat de media americane, conform AFP.

Cine ar fi autorul atacului de la Capitoliu. A murit după ce a fost împuşcat de poliţişti
Cine ar fi autorul atacului de la Capitoliu. A murit după ce a fost împuşcat de poliţişti

Unul dintre cei doi poliţişti răniţi şi autorul atacului de la Capitoliu de vineri au murit, a confirmat Yogananda Pittman, şef interimar al poliţiei Capitoliului, într-o conferinţă de presă, relatează Reuters.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.