Vestea neobișnuită primită de o femeie care a născut în timp ce călătorea cu trenul

Vestea primită de o femeie care a născut în timp ce călătorea cu trenul
iStock

Un bebeluș din Irlanda, care a venit pe lume într-un tren, va putea călători gratuit în țară, timp de 25 de ani.

Bebelușul s-a născut într-un tren care călătorea de la Galway, în Dublin. Un purtător de cuvânt al căilor ferate din Irlanda a anunțat că „Toți cei care au sub 5 ani călătoresc gratuit, iar ei îi vom oferi încă 20 de ani de gratuitate. Sperăm să o putem ajuta și pe mama sa”.

Mama copilului a avut noroc de faptul că în tren se afla și un doctor, care a putut să îi acorde ajutor. „Sincer, am fost îngrozit. Probabil nu ar fi trebuit să zic asta. A fost un haos total. Ascultam o americancă cum încerca să o ajute să respire pe femeia care a născut”, a spus medicul Alan Devine.

Când trenul a ajuns la destinație, în gară se aflau și două asistente și trei femei, care au ajutat-o pe tânăra mamă, potrivit Mirror

Majoritatea pasagerilor din tren mergeau în Dublin pentru a participa la un concert al Backstreet Boys.

Citește și
Val de căldură în India - 3
Patru oameni au murit în tren din cauza căldurii. Ce au descoperit autoritățile
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Tren București-Aeroportul Otopeni, gata înainte de EURO 2020. ”Minunea” promisă de o firmă
Tren București-Aeroportul Otopeni, gata înainte de EURO 2020. ”Minunea” promisă de o firmă

Bucureştiul ar putea avea pentru prima dată un tren direct către Aeroportul Otopeni. Marți a fost semnat contractul de construcţie a unei linii care conţine şi un viaduct, peste DN1.

Patru oameni au murit în tren din cauza căldurii. Ce au descoperit autoritățile
Patru oameni au murit în tren din cauza căldurii. Ce au descoperit autoritățile

Patru oameni au murit din cauza căldurii în timp ce călătoreau cu trenul, în nordul Indiei, țară care se confruntă cu un val de caniculă, temperaturile ajungând la valori de 45 şi 50 grade Celsius.

O femeie care arunca cojile de semințe pe jos în tren, apostrofată de o tânără: „Tu eşti mică, să-ţi fie ruşine”

Reacția unei femei, după ce o tânără o ceartă că mănâncă semințe și face mizerie în tren
Reacția unei femei, după ce o tânără o ceartă că mănâncă semințe și face mizerie în tren

O filmare făcută într-un tren de călători, pe ruta Timisoara- Caransebeş, ilustrează un străvechi obicei al plictiselii la romani: mâncatul de seminţe.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.