Ceremonia de numire a Codruței Kovesi în funcția de procuror șef-european. VIDEO

×
Codul embed a fost copiat

Decizia privind numirea Laurei Codruţa Kovesi în funcţia de procuror-şef european a fost semnată miercuri în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Strasbourg.

Preşedintele Parlamentului European David Sassoli şi ministrul finlandez al Afacerilor Europene, a cărui ţară deţine preşedinţia rotativă a Consiliului UE, au semnat decizia de numire a Laurei Codruţa Kovesi, care devine astfel primul procuror-şef european.

De asemenea, cei doi oficiali au mai semnat directivele privind avertizorii de integritate, reglementarea indicaţiilor geografice şi referitoare la siguranţa infrastructurii rutiere, informează News.ro.

Kovesi, confirmată în funcție de Parlamentul European

 

Parlamentul European a confirmat numirea lui Kovesi în funcţie în 16 octombrie, după ce, în 14 octombrie, şi Consiliul UE a făcut acelaşi lucru. La sfârşitul lui septembrie, cele două instituţii au ajuns la un acord pe tema numirii procurorului - şef european

Citește și
Laura Codruta Kovesi
Presupusele abateri ale lui Kovesi, discutate la CSM. Ce ar fi greşit viitorul procuror-şef al UE
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

”Prioritatea Consiliullui este ca Parchetul European să fie funcţional până în noiembrie 2020. În acest sens, numirea procurorului şef european devine urgentă. Dna Kövesi, ca prima ocupantă a acestui post, va avea sarcina de a crea EPPO de la zero. Misiunea pe parcursul celor şapte ani de mandat va consta în special în construirea structurii administrative şi operaţionale a biroului şi în stabilirea unor bune relaţii de lucru cu autorităţile judiciare naţionale. Consiliul va continua să monitorizeze înfiinţarea biroului pentru a ne asigura că avem un EPPO eficient, care va deveni piatra de temelie a luptei noastre împotriva fraudei şi corupţiei vizând banii UE”, a declarat atunci Anna-Maja Henriksson, ministrul Justiţiei, din partea preşedinţiei finlandeze a Consiliului.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Kovesi, validată drept primul procuror-şef european. „Ai şansa de a construi de la zero PE”
Kovesi, validată drept primul procuror-şef european. „Ai şansa de a construi de la zero PE”

Conferinţa Preşedinţilor a Parlamentului European a făcut miercuri ultimul pas pentru numirea Laurei Codruţa Kovesi drept primul procuror-şef european, au anunţat pe Facebook eurodeputaţii români Dacian Cioloş şi Siegfried Mureşan.

Presupusele abateri ale lui Kovesi, discutate la CSM. Ce ar fi greşit viitorul procuror-şef al UE
Presupusele abateri ale lui Kovesi, discutate la CSM. Ce ar fi greşit viitorul procuror-şef al UE

Secţia pentru procurori a CSM va discuta, miercuri, acţiunile formulate de Inspecţia Judiciară cu privire la săvârşirea de către fostul procuror-şef al DNA şi de fostul adjunct Marius Iacob a unor abateri disciplinare.

Consiliul UE a confirmat numirea Codruței Kovesi în funcția de procuror-șef european
Consiliul UE a confirmat numirea Codruței Kovesi în funcția de procuror-șef european

Consiliul Uniunii Europene a confirmat luni numirea procurorului român Laura Codruţa Kovesi în funcţia de procuror-şef european.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.