VIDEO: Doi poliţişti francezi, atacați și împușcați cu propriile arme. „O violență de necrezut”

Politisti atacati
Twitter / Remy Buisine

Doi poliţişti francezi aflaţi într-o misiune de supraveghere au fost bătuţi crunt şi răniţi prin împuşcare de către necunoscuţi care le-au furat armele din dotare, miercuri seara, la Herblay, în Val-d'Oise, relatează AFP.

Membri ai Poliţiei Judiciare din Cergy-Pontoise, cei doi poliţişti victime ”au fost luaţi prin surprindere”, către ora locală 22.30 (23.30, ora României), în timp ce se aflau într-o misiune de supraveghere în maşina lor, banalizată, au declarat joi surse judiciare. Ei au fost spitalizaţi în regiunea pariziană.

Unul dintre poliţişti, împuşcat de patru ori - la nivelul vezicii şi arterei femurale - a fost rănit grav, iar viaţa îi este în pericol, a declarat pentru AFP Ludovic Collignon, de la Siindicatul poliţiei Alliance. Al doilea poliţist a fost împuşcat de două ori în coapsă şi în picior.

”Ei au fost scoşi din maşină, bătuţi crunt, iar apoi s-a tras în ei şi li s-au furat armele de serviciu”, a anunţat Collignon, potrivit News.ro.

”Susţinere totală faţă de cei doi poliţişti ainoştri violent atacaţi în această noapte în Val d-Oise în timpul serviciului”, a scris pe Twitter ministrul de Interne Gérald Darmanin.

Citește și
Paris
Autoritățile franceze impun noi restricții. Parisul trece la nivelul maxim de alertă sanitară
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

”Aceste acţiuni - tiruri cu arma de foc în forţele noastre de ordine - sunt de o violenţă de necrezut. Se face totul pentru a se găsi autorii”, a adăugat ministrul, care urma să-i viziteze joi dimineaţa, potrivit anturajului său.

”Este o dramă de nesuportat. Sper, bineînţeles, ca vinovaţii să fie arestaţi şi judecaţi”, a declarat la BFMTV ministrul francez al Justiţiei Eric Dupond-Moretti, care şi-a exprimat ”susţinerea” faţă de poliţişti.

Primarul din Herblay, Philippe Rouleau (LR) a declarat pentru BFMTV că poliţiştii au fost ”descoperiţi de către trei indivizi”.

”Cred că ei nu ştiau că sunt poliţişti. A avut loc o încăierare, iar loviturile au fost teribile. În timpul încăierării agresorii le-au luat armele şi au tras de aproape, Cred că un foc de armă a atins bazinul unuia dintre cei doi poliţişti, cel care riscă să moară”, a adăugat el.

Această agresiune a provocat un val de condamnări politice. Preşedinta regiunii Ile-de-France Valérie Pécresse a evocat pe Twitter o ”agresiune ultraviolentă care le aminteşte tuturor celor care au uitat că impunerea respectării legii în teritoriu este un angajament cu riscul vieţii!”.

Condamnări politice

 

Marine Le Pen a atacat Guvernul, pe Twitter. ”Ce trebuie făcut ca Guvernul să ia situaţia în serios şi să decreteze o enormă strângere a şurubului împotriva criminalităţii?”.

Potrivit unui studiu publicat în noiembrie 2019 de Observatorul naţional al delincvenţei şi reacţiei penale (ONDRP), poliţia franceză a înregistrat 12.853 de agenţi răniţi în 2018, în creştere cu aproape 16% faţă de 2017.

În total 6.002 agenţi au fost răniţi într-o misiune de poliţie (cu 16% în plus faţă de 2017), reprezentând cea mai importantă creştere anuală înregistrată şi cel mai mare nivel din 2009.

În 11% din cazuri (faţă de 8% în 2017), rănile au fost cauzate cu o armă (de foc, albă), adică 666 de poliţişti au fost răniţi cu o armă în misiune, faţă de 418 în 2017, reprezentând o creştere de aproape 60%. Şi în acest caz este vorba despre cel mare nivel din 2009.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cadavrele din cimitire, luate de viituri, după inundațiile catastrofale din Italia și Franța
Cadavrele din cimitire, luate de viituri, după inundațiile catastrofale din Italia și Franța

Sarcina de a căuta victimele inundațiilor catastrofale care au cuprins regiuni din Italia și Franța a devenit mult mai dificilă, după ce cadavrele din cimitire au fost luate de viituri.

Autoritățile franceze impun noi restricții. Parisul trece la nivelul maxim de alertă sanitară
Autoritățile franceze impun noi restricții. Parisul trece la nivelul maxim de alertă sanitară

Autorităţile franceze vor impune pentru Paris nivelul maxim de alertă sanitară la începutul acestei săptămâni, ca urmare a creşterii numărului de persoane infectate cu noul coronavirus, a anunțat premierul Jean Castex.

Italia și Franța, devastate de inundații. Viiturile au măturat totul în calea lor
Italia și Franța, devastate de inundații. Viiturile au măturat totul în calea lor

În Italia au fost date dispărute 22 de persoane după intemperiile care au afectat nord-vestul ţării, dintre care 21 au fost găsite în zona franceză a trecătorii Col de Tende şi au fost evacuate cu elicopterul, a anunțat Protecția Civilă Italiană.

Recorduri de infectări cu coronavirus în Europa. Unde sunt anunțate noi restricții
Recorduri de infectări cu coronavirus în Europa. Unde sunt anunțate noi restricții

Marea Britanie și Franța au înregistrat noi recorduri de infectări cu coronavirus în 24 de ore, în timp ce Irlanda a raportat o ”escaladare semnificativă” a cazurilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.