VIDEO. Momentul în Trump cere să fie scăpat de o ambasadoare. „Dați-o afară, nu îmi pasă”

Trump
Getty

Preşedintele american Donald Trump a ordonat la o cină cu donatori, organizată la Trump Hotel în Washington, să fie ”scăpat” de ambasadoarea Statelor Unite în Ucraina Marie Yovanovitch, se arată o înregistrare video datată la 30 aprilie 2018.

Întregistrarea, pe care Reuters scrie că şi-a procurat-o de la avocatul unui fost asociat al lui Rudy Giuliani, Lev Parnas, începe cu Trump care pozează într-o cameră înainte să intre la cină, relatează News.ro.

Înregistrarea îl prezintă apoi în timp ce pătrunde într-o sală în care este pusă o masă pentru 15 persoane, iar camera este lăsată pornită, îndreptată către tavan.

În mijlocul înregistrării, după ce unul dintre comeseni sugerează că Marie Yovanovitch este o problemă, se aude vocea preşedintelui american care spune ”scăpaţi-mă de ea! Daţi-o afară mâine. Nu-mi pasă. Daţi-o afară mâine. De acord? Faceţi-o”.

„Cea mai mare problemă - cea cu care trebuie să începem - este că trebuie să scăpăm de ambasadoare. Ea este acolo din administraţia Clinton, afirmă un bărbat, recunoscut de presa americană ca fiind Lev Parnas, de origine ucraineană.

Citește și
Donald Trump si Benjamin Netanyahu
Trump se întâlnește cu liderii politici ai Israelului, pentru un plan de pace ”istoric”
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

”Cine? Ambasadoarea în Ucraina?” întreabă Trump.

„Da, în mare ea spune la toată lumea: «(preşedintele american) va fi destituit. Este o chestiune de timp». Este incredibil”, îi răspunde interlocutorul său, provocând râsete în rândul invitaţilor.

„Scăpaţi-mă de ea. Daţi-o afară mâine”, îi răspunde atunci preşedintele american. ”Nu-mi pasă, daţi-o afară mâine. Concediaţi-o. Ok? Faceţi-o”.

Videoclipul complet poate fi accesat AICI.

Donald Trump a declarat în trecut că are dreptul să o destituie pe Marie Yovanovitch, care s-a aflat în centrul unei serii de evenimente ce au condus la deschiderea procedurii destituirii sale.

Democraţii acuză apropiaţi ai lui Trump de faptul că au exercitat presiuni timp de un an asupra lui Yovanovitch să demisioneze, pe care o considerau un obstacol în calea voinţei lor de a exercita presiuni asupra Ucrainei, pentru ca Kievul să deschidă o anchetă împotriva lui Joe Biden, posibilul rival democrat al miliardarului republican în alegerile prezidenţiale din noiembrie.

Lev Parnas, un fost asociat al lui Rudy Giuliani, avocatul personal al lui Donald Trump, a evocat această conversaţie în interviuri acordate presei săptămâna trecută.

Trump a negat că îl cunoaşte pe Parnas.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Cine sunt europenii care se vor putea angaja fără restricții în Marea Britanie, după Brexit
Cine sunt europenii care se vor putea angaja fără restricții în Marea Britanie, după Brexit

Cine sunt străinii care se vor putea angaja fără restricții în Marea Britanie, după Brexit. Când intră în vigoare noul sistem de imigrație

Trump se întâlnește cu liderii politici ai Israelului, pentru un plan de pace ”istoric”
Trump se întâlnește cu liderii politici ai Israelului, pentru un plan de pace ”istoric”

Planul de pace al administraţiei Trump pentru Orientul Mijlociu va fi ''istoric'', au susţinut sâmbătă seara premierul israelian Benjamin Netanyahu şi rivalul său, Benny Gantz, în timp ce plecau spre Washington pentru a discuta iniţiativa americană.

Reacția lui Trump despre lupta cu coronavirusul. Mesajul transmis președintelui Chinei
Reacția lui Trump despre lupta cu coronavirusul. Mesajul transmis președintelui Chinei

Preşedintele american Donald Trump apreciază modul în care China gestionează epidemia coronaviruslui, soldată cu 41 de morţi în China şi care a contaminat peste 1.300 de persoane de la izbucnirea acesteia în decembrie la Wuhan, în centrul Chinei.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.