Vladimir Putin i-a trimis Angelei Merkel un mesaj de adio, în care îi mulţumeşte pentru "cooperarea fructuoasă"

vladimir putin angela merkel
Agerpres

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a trimis joi un mesaj de rămas bun fostului cancelar german Angela Merkel cu ocazia plecării de la conducerea guvernului german.

Prin intermediul mesajului, Vladimir Putin i-a mulţumit pentru "atâţia ani de cooperare fructuoasă", a informat Kremlinul într-un comunicat, citat de EFE şi Interfax.

Putin a subliniat "contribuţia semnificativă" a Angelei Merkel la "dezvoltarea relaţiilor ruso-germane" şi "disponibilitatea ei pentru un dialog în baza respectului reciproc", adresându-i-se neprotocolar la per tu, notează publicaţia independentă Meduza.io.

"Am avut un contact permanent şi am încercat să găsim căi de depăşire până şi a celor mai dificile situaţii. În anii cât ai fost în fruntea guvernului german, tu ai câştigat pe bună dreptate un mare prestigiu în Europa şi în lumea întreagă. Sunt sigur că experienţa ta prodigioasă ca om de stat şi politician va fi la mare căutare. Şi, desigur, vom continua comunicarea noastră prietenoasă", i-a transmis Putin Angelei Merkel, conform Meduza.io.

În plus, el i-a spus că va fi "întotdeauna" binevenită în Rusia, ţară pe care a vizitat-o de multe ori în cei 16 ani cât a condus guvernul de la Berlin 2005-2021).

Citește și
angela merkel, berlin
VIDEO. Angela Merkel, în lacrimi la ceremonia de adio pentru cancelarul Germaniei
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Merkel, la rândul său, i-a mulţumit liderului rus pentru munca lor comună şi i-a urat succes în dialogul cu noul cancelar german, Olaf Scholz.

Putin, de 20 de ani la putere în calitate de preşedinte şi ca premier (între 2008 si 2012) a avut în persoana lui Merkel probabil liderul european cu care a avut cea mai deschisă relaţie, în parte pentru că liderul rus vorbeşte germana.

Din 2005, schimburile comerciale dintre cele două ţări au crescut, Germania devenind primul partener comercial al Rusiei, înaintea Chinei. În pofida criticilor la adresa politicii energetice a predecesorului său, Gerhard Schroder, Merkel a susţinut şi inaugurat gazoductul pe sub Marea Baltică, cunoscut acum sub numele de Nord Stream.

Totul s-a schimbat însă odată cu anexarea peninsulei ucrainene Crimeea (2014), după care Berlinul a susţinut sancţiunile împotriva Moscovei în cadrul Uniunii Europene şi a mediat ulterior împreună cu Franţa încetarea ostilităţilor în Donbas prin semnarea acordurilor de pace de la Minsk în februarie 2015.

Putin l-a felicitat miercuri pe social-democratul Olaf Scholz pentru învestirea în funcţia de cancelar al Germaniei şi a subliniat că relaţiile ruso-germane sunt importante nu numai pentru ambele ţări, ci şi pentru "întreaga Europă".

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Olaf Scholz, învestit în funcția de cancelar. Germanii nu-l văd prea mult în fruntea guvernului
Olaf Scholz, învestit în funcția de cancelar. Germanii nu-l văd prea mult în fruntea guvernului

Social-democratul Olaf Scholz a fost ales miercuri cancelar federal al Germaniei de Bundestag, punând capăt definitiv celor 16 ani în care această funcţie a fost deţinută de Angela Merkel, informează AFP şi dpa.

VIDEO. Angela Merkel, în lacrimi la ceremonia de adio pentru cancelarul Germaniei
VIDEO. Angela Merkel, în lacrimi la ceremonia de adio pentru cancelarul Germaniei

A căzut cortina pentru epoca Merkel. În curtea Ministerului Apărării din Berlin a avut loc, joi, ceremonia de adio pentru cancelarul considerat o ancoră a stabilității în vremuri tulburi.

Angela Merkel a susținut ultima şedinţă de guvern în calitate de cancelar al Germaniei
Angela Merkel a susținut ultima şedinţă de guvern în calitate de cancelar al Germaniei

Angela Merkel a fost întâmpinată cu flori, miercuri, la ultima şedinţă de guvern în calitate de cancelar al Germaniei.

Angela Merkel, vizibil emoționată la probabil ultimul discurs înainte de a se retrage din funcţia de cancelar
Angela Merkel, vizibil emoționată la probabil ultimul discurs înainte de a se retrage din funcţia de cancelar

Angela Merkel, a cerut duminică germanilor, cu emoţie, să susţină un viitor comun, bazat pe diversitate, revenind la poziţia sa din 2015, când a decis să primească un milion de refugiaţi, un moment definitoriu pentru mandatul său, scrie Reuters.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.