Vladimir Putin: Rușii și ucrainenii sunt același popor. Diferențele au apărut din cauza Poloniei

Vladimir Putin
Getty

Președintele rus, Vladimir Putin a declarat că rușii și ucrainenii sunt același popor, dar din cauza polonilor au apărut diferențele lingvistice.

Vladimir Putin a făcut declarațiile în timpul unui interviu acordat agenţiei de presă ruse TASS, în cadrul căruia a vorbit despre 20 de subiecte, cu ocazia celor 20 de ani de petrecuți în fruntea Rusiei.

 

„Consider că noi suntem același popor. Nu știu dacă le place sau nu (ucrainenilor, n.r.) dar dacă privim la realități, așa este. Înțelegeți, până în secolul XI, XII, XIII noi nu am avut nicio diferență lingvistică. Și doar urmare a polonizării, acea parte a ucrainenilor care locuia pe teritoriul ce se afla sub conducerea Uniunii statale polono-lituaniene, către secolul XVI, au apărut primele diferențe lingvistice. De fapt, ucrainenii erau considerați oamenii care locuiau la granițele statului rus. Ucrainenii erau la Pskov, ucrainenii erau numiți acei care ne apărau de invaziile Hantului Crimeean. În Ural, peste tot erau ucraineni. Deci, nu aveam niciun fel de diferențe lingvistice. Mai mult, până în secolele XIV-XV, chiar și acei oameni, slavii de est, care locuiau pe teritoriile Uniunii polono-lituaniene, îi numeau ruși. Nu erau diferențe. Mult mai târziu au început diferențele lingvistice”, a declarat Putin într-un interviu pentru agenția TASS, potrivit deschide.md.

Citește și
Politist
Un polițist Prahova a sunat la 112 să anunțe că a fost bătut de soție
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

De asemenea, președintele rus susține că că diferențierea religioasă între ruși și ucraineni a apărut din cauză că Ucraina se află lângă țări catolice. Ucraina este vecină cu Polonia - țară în care peste 90% din oameni sunt catolici - dar și cu Slovacia și Ungaria, state cu un număr semnificativ de adeăți ai catolicismului.

„Nu trebuie să uităm ceea ce ne unește. Și să nu distrugem ceea ce avem. De exemplu - biserica. De ce a fost nevoie să fie distrusă unitatea Bisericii Ortodoxe Ruse? Cunoașteți că independența Bisericii Ortodoxe Ucrainene a Patriarhatului Moscovei a fost absolută, inclusiv din punctul de vedere al alegerii ierarhilor. Patriarhatul Moscovei nici acum nu influențează asupra alegerii ierarhilor în Biserica Ortodoxă Ucraineană a Patriarhatului Moscovei”, a mai spus Putin.

„În mod special, factorul ucrainean a început să fie dejucat în ajunul Primului Război Mondial de către serviciile speciale ale Austriei. De ce? Este un principiu binecunoscut - împarte și stăpânește”, a mai spus ăreședintele rus.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ajutor de 3.000 € pentru fermierii care cultivă usturoi. Noua cerință din acest an
Ajutor de 3.000 € pentru fermierii care cultivă usturoi. Noua cerință din acest an

Fermierii vor fi ajutați și anul acesta de stat să înființeze culturi de usturoi. Dacă se vor întinde pe cel puțin 3.000 de metri pătrați, vor primi de la Ministerul Agriculturii 3.000 de euro.

Un polițist Prahova a sunat la 112 să anunțe că a fost bătut de soție
Un polițist Prahova a sunat la 112 să anunțe că a fost bătut de soție

Apel mai puţin obişnuit la 112 făcut de un poliţist care locuieşte în Floreşti, Prahova. Agent-șef adjunct în localitatea vecină, Filipeştii de Pădure, bărbatul de 41 de ani a cerut ajutor, pe motiv că era agresat de soţie.

Tânăr din Bucureşti, arestat după ce a incendiat mașina fostei iubite
Tânăr din Bucureşti, arestat după ce a incendiat mașina fostei iubite

La mai puţin de o lună de când a dat foc maşinii fostei sale iubite, un tânăr din Bucureşti a fost încătuşat de poliţie şi ulterior arestat de judecători.

Caz neobișnuit în Bacău. Motivul pentru care un om al străzii a spart o mașină parcată
Caz neobișnuit în Bacău. Motivul pentru care un om al străzii a spart o mașină parcată

Polițiștii din Bacău anchetează o spargere mai puţin obișnuită.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat, duminică, că tinerele decedate, găsite după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.