Vulcanul Anak Krakatau din Indonezia a erupt. Lava a fost aruncată la 500 de metri în aer

vulcan
Getty

Vulcanul Anak Krakatau din Indonezia a erupt în noaptea de vineri spre sâmbătă, aruncând cenuşă şi lavă la 500 de metri în aer, a anunţat sâmbătă agenţia de vulcanologie din această ţară, transmite dpa.

Nivelul de alertă la acest vulcan, situat între insulele Java şi Sumatra, a rămas la trei, cel mai înalt nivel, a adăugat Centrul pentru Vulcanologie şi Atenuare a Riscurilor Geologice.

În timpul unei erupţii din decembrie 2018, vulcanul Anak Krakatau a provocat un tsumani care a ucis peste 430 de oameni şi a rănit câteva mii. Erupţia din 2018 a făcut ca vulcanul să piardă două treimi din înălţime şi până la trei sferturi din volum.

Insula Anak Krakatau a fost creată după erupţia legendară a vulcanului Krakatau, în august 1883. Erupţia a fost atât de violentă încât insula vulcanică ce existase până atunci s-a scufundat în mare. Peste 35.000 de oameni şi-au pierdut viaţa atunci.

Marea dintre Sumatra şi Java, la fel ca restul ţării insulare, se situează pe Cercul de foc al Pacificului, cea mai activă zonă din punct de vedere geologic de pe Pământ unde erupţiile vulcanice şi cutremurele sunt frecvente, aminteşte dpa.

Citește și
Merapi
VIDEO. A erupt unul dintre cei mai activi vulcani din lume. Cenușă proiectată 6.000 de m în aer
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Cascadorie extrem de periculoasă. Cum a traversat un american un vulcan activ. VIDEO
Cascadorie extrem de periculoasă. Cum a traversat un american un vulcan activ. VIDEO

Curajosul acrobat american Nik Wallenda a mai bifat o ispravă demnă de Cartea Recordurilor.

VIDEO. A erupt unul dintre cei mai activi vulcani din lume. Cenușă proiectată 6.000 de m în aer
VIDEO. A erupt unul dintre cei mai activi vulcani din lume. Cenușă proiectată 6.000 de m în aer

Vulcanul Merapi din Indonezia, unul dintre cei mai activi din lume, a erupt marţi, proiectând un nor gigant de cenuşă la peste 6.000 de metri înălţime şi conducând la închiderea unui aeroport internaţional, relatează AFP şi dpa.

Bărbat sfâşiat de câini, când era la muncă. De ce nu i s-a făcut vaccin antirabic
Bărbat sfâşiat de câini, când era la muncă. De ce nu i s-a făcut vaccin antirabic

Incident deosebit de grav în Valea Jiului. Un miner al Complexului Energetic Hunedoara a fost mușcat de câini și culmea e că nici la spitalul din Vulcan, nici la Petroșani, nu există ser antirabic, obligatoriu de administrat în asemenea cazuri!

Erupție puternică a unui vulcan din Japonia. Norul de fum s-a ridicat la 7.000 de metri
Erupție puternică a unui vulcan din Japonia. Norul de fum s-a ridicat la 7.000 de metri

Un vulcan de pe o insulă din sudul Japoniei a erupt luni dimineaţă, proiectând în atmosferă fragmente de rocă şi fum, au informat autorităţile.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.