Zelenski, despre Mariupol: Teroarea adusă de ocupanți în acest oraș pașnic nu va fi uitată un secol

×
Codul embed a fost copiat

După trei săptămâni de război în Ucraina vecină au murit peste 900 de civili, potrivit Organizației Națiunilor Unite.

Citește aici LIVE UPDATE. Războiul din Ucraina. Ultimele informații

Dar numărul victimelor este în creștere pentru că rușii bombardează sălbatic orașele din Ucraina și cele mai multe rachete cad peste zone locuite de civili: femei, copii și bătrâni fără apărare.

Potrivit consiliului local din Mariupol, rușii au bombardat clădirea școlii de artă din oraș, unde se ascundeau aproximativ 400 de oameni. Orașul Mariupol este gata să cadă, însă ucrainenii avansează spre Herson, din direcția Nikolaiev.

Pe străzile din Mariupol se dau lupte grele pentru fiecare petec de pământ. Rușii au ajuns până în centrul orașului, în timp ce ultimii apărători, militari din marina ucraineană și soldați din batalionul Azov, s-au retras în câteva locuri fortificate unde au de gând să reziste până în ultima clipă. Printre ele este combinatul Azovstal, până de curând unul dintre cei mai mari producători de oțel din Europa.

Citește și
tir ajutoare iasi accident
Un TIR cu ajutoare pentru Ucraina s-a răsturnat, în Iași. Un alt TIR care voia să îl ocolească a rămas împotmolit
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Rușii au pus la bătaie forțe impresionante pentru Mariupol. Odată cucerit, orasul le-ar permite crearea unui cordon terestru din Crimeea până în Donețk și de acolo în Rusia continentală și ar bloca, în același timp, accesul Ucrainei la Marea Azov, două obiective ale Rusiei încă din 2014. Nu e de mirare că rușii bombardează orașul, fără discriminare, încă de la începutul războiului.

Cel mai recent, a fost lovită clădirea unei școli de artă în care se adăposteau sute de 400 de oameni.

Salma Abdelaziz, corespondent CNN, Liov: “O școală de artă care era folosită ca adăpost de 400 de oameni, femei, copii, bătrâni care încercau doar să găsească un refugiu în acel oraș unde auzim explozii toată noaptea. Cu toate astea, acest grup de oameni, spun oficialii, a fost bombardat de avioane de luptă rusești.”

Atacul e condus de unitățile de elită cecene, trimise de Ramzan Kadîrov în ajutorul armatei ruse.

Situația localnicilor e tragică. Nimeni nu mai știe câți oameni au murit și câți încearcă să supraviețuiască ascunzându-se prin ruinele orașului. Cei mai norocoși au reușit să iasă din încercuire prin coridoare deschise de ruși, dar autoritățile locale spun că aceștia îi trimit cu forța în tabere din Rusia, unde rămân fără documente și pașapoarte.

Președintele ucrainean i-a acuzat pe ruși de terorism în Mariupol

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Asediul Mariupolului va intra în istorie pentru crimele de război petrecute aici. Teroarea adusă de ocupanți în acest oraș pașnic nu va fi uitată un secol.”

Rușii nu se mai feresc și au scos la iveală primele imagini cu un lansator de rachete termobarice în acțiune, o armă extrem de periculoasă în zone locuite.

Olga Stefanishyna, vicepremierul Ucrainei: „Rusia a comis aproape toate crimele de război posibile. Numărul victimelor din rândul civililor e mult mai mare decât cel al soldaților ucraineni morți”.

Într-o demonstrație de forță, Rusia a anunțat că a folosit două rachete hipersonice Kinjal - considerate printre cele mai moderne din dotarea armatei ruse - împotriva unor obiective ucrainene importante.

Igor Konashenkov, purtător cuvânt Ministerul rus al Apărării: „Din apele Marii Caspice au fost lansate rachete Kalibr, iar din spatiul aerian al Crimeei au fost lansate rachete balistice hipersonice Kinjal, pentru a distruge un depozit de carburant al forțelor armate ucrainene, din regiunea Nikolaev. De aici se aprovizionau blindatele ucrainene din zona de sud a Ucrainei”.

Specialiștii militari pun însă la îndoială declarațiile rușilor, pentru că nu e nicio logică în utilizarea unei asemenea rachete împotriva unui depozit de combustibil. Printre motivele reale ar putea fi faptul că Rusia rămâne fără rachete convenționale sau că a vrut să trimită un mesaj de avertizare Statelor care susțin Ucraina.

Armata rusă nu a mai avansat în ultimele ore

În ansamblu, armata rusă nu a mai avansat în ultimele ore, ba chiar a fost împinsă înapoi de o contraofensivă ucraineană, pe direcția Nikolaiev - Herson. Rușii au suferit pierderi masive: ucrainenii lansează atacuri asupra convoaielor de aprovizionare.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: “Ciornobaivka va intra în istoria războiului. Acesta e locul unde armata rusă și comandanții ei și-au dat arama pe față: incompetenți și capabili să-și împingă oamenii la măcel. De șase ori, soldații noștri i-au distrus pe ocupanți în Chornobaivka. De șase ori! Și tot mai vin acolo.”

Specialiștii spun că Moscova încearcă să-și schimbe strategia, dar, până atunci, continuă campania aeriană deasupra Ucrainei. În Mikolaiv, echipele de salvare încă mai caută supraviețuitori în ruinele bazei militare distruse vineri de rachete rusești.

Soldat: "Soldații ăștia mor pentru Ucraina din cauza unui pitic stupid care vrea război, vrea să-și testeze armele".

Nick Paton Walsh, Nikolaiev: “Ceea ce vedem acum e un tipar al acțiunilor Rusiei în toată țara: folosesc armament greu, de multe ori rachete ghidate, pentru a provoca pagube grele împotriva unor ținte uneori militare. Dar, de multe, ori, sunt ținte civile, cum sunt cele din Nikolaev, care au fost lovite de rachete”.

Potrivit președintelui Zelenski, Moscova are peste 14.000 de soldați morți, o cifră uriașă dacă ar fi confirmată. În Belarus, au apărut imagini cu ambulanțe rusești care transportă cadavre, iar spitalele din regiunea Gomel sunt pline de răniți și morți. De cealaltă parte, rușii au anunțat doar 500 de morți, la singurul bilanț dat publicității pe 2 Martie.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Război în Ucraina, ziua 25. ONU: Cel puţin 902 civili au fost ucişi de la începutul războiului
Război în Ucraina, ziua 25. ONU: Cel puţin 902 civili au fost ucişi de la începutul războiului

Bombardamentele Rusiei distrug țara vecină. Peste 100 de militari ucraineni au fost uciși în urma unui atac aerian efectuat de ruși asupra unei baze de antrenament din sudul țării.

Un TIR cu ajutoare pentru Ucraina s-a răsturnat, în Iași. Un alt TIR care voia să îl ocolească a rămas împotmolit
Un TIR cu ajutoare pentru Ucraina s-a răsturnat, în Iași. Un alt TIR care voia să îl ocolească a rămas împotmolit

Un TIR încărcat cu ajutoare pentru Ucraina s-a răstrunat pe DE 85 în localitatea Miroslovești, județul Iași.

Papa Francisc imploră comunitatea internaţională să pună capăt acestui război abject
Papa Francisc imploră comunitatea internaţională să pună capăt acestui război abject

Papa Francisc a implorat comunitatea internaţională să se angajeze pentru a pune capăt războiului din Ucraina, pe care l-a calificat drept abject şi un masacru absurd, după rugăciunea Angelus rostită duminică în piaţa San Pietro, relatează EFE

Presa ucraineană: Rusia intenționează să recruteze minori în războiul împotriva Ucrainei din cauza pierderilor grele
Presa ucraineană: Rusia intenționează să recruteze minori în războiul împotriva Ucrainei din cauza pierderilor grele

Autoritățile ruse ar intenționa să implice cetățeni minori în războiul împotriva Ucrainei, susține presa ucraineană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.