Zelenski l-a demis pe Zalujnîi și a numit un nou comandant-șef al Armatei Ucrainei. Cine este generalul Oleskandr Sîrski

zalujnii sirski
Colaj foto: Getty/Profimedia

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, l-a demis, joi, pe comandantul-șef al forțelor armate ale țării, Valerii Zalujni, iar în locul său a fost numit generalul Oleskandr Sîrski.

Ministrul ucrainean al Apărării, Rustem Umerov, a anunţat joi înlocuirea foarte popularului comandant-şef al armatei ucrainene, generalul Valeri Zalujnîi, după ce acesta din urmă a avut mai devreme o discuţie cu preşedintele Volodimir Zelenski, care a declarat că a sosit momentul efectuării unor schimbări în conducerea armatei, dar doreşte ca Zalujnîi să rămână în "echipa sa", relatează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

"Am discutat despre înnoirea de care au nevoie Forţele Armate ale Ucrainei. Am discutat de asemenea despre înnoirea leadership-ului Forţelor Armate ale Ucrainei. A sosit momentul schimbării", a scris Zelesnski pe Telegram.

Într-o declaraţie separată, generalul Zalujnîi a transmis că "a avut o discuţie importantă şi serioasă" cu Zelenski şi că a fost luată decizia efectuării unor schimbări de strategie şi tactică în războiul cu Rusia.

Generalul Oleksandr Sîrski, comandantul forţelor terestre, a fost numit de Zelenski să preia postul lui Zalujnîi.

Citește și
Harkov, Ucraina
Ucraina a cerut mai mult ajutor din partea Occidentului după un nou atac „masiv” al Rusiei
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Înlocuirea generalului Zalujnîi a fost evocată în ultima vreme, în urma unor neînţelegeri ale acestuia cu şeful statului.

Declanşatorul divergenţelor dintre Zelenski şi Zalujnîi a fost un articol pe care generalul ucrainean l-a publicat în noiembrie, după eşecul contraofensivei ucrainene din vară, şi în care a avertizat că războiul cu Rusia a ajuns într-un impas, în stadiul unui conflict de uzură, prin urmare Ucraina are nevoie de noi arme superioare tehnologic celor ruseşti şi de noi efective de soldaţi pentru a putea să avanseze.

Preşedintele l-a contrazis atunci pe comandantul-şef al armatei, Zelenski punând rezultatele sub aşteptări ale contraofensivei ucrainene pe seama superiorităţii aeriene a Rusiei şi susţinând că armata ucraineană va putea să desfăşoare în primăvara anului 2024 o nouă contraofensivă, care de această dată va reuşi.

Divergenţele dintre cei doi asupra strategiei militare au continuat. Astfel, în timp ce generalul Zalujnîi a cerut recrutarea a încă circa 500.000 de soldaţi pentru înlocuirea pierderilor şi efectuarea unei rotaţii măcar parţiale a trupelor epuizate de aproape doi ani de război, preşedintele Zelenski s-a arătat reticent faţă de o asemenea măsură nepopulară.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
O nouă forță militară ajută Ucraina în războiul cu Rusia. Sunt luptători profesioniști, printre cei mai experimentați
O nouă forță militară ajută Ucraina în războiul cu Rusia. Sunt luptători profesioniști, printre cei mai experimentați

După doi ani de război, forțele militare ale Ucrainei sunt epuizate. Astfel, nu este de mirare că această țară primește cu brațele deschise luptători profesioniști care au căpătat experiență într-unul dintre cele mai vechi conflicte din lume: Columbia.

Ucraina a cerut mai mult ajutor din partea Occidentului după un nou atac „masiv” al Rusiei
Ucraina a cerut mai mult ajutor din partea Occidentului după un nou atac „masiv” al Rusiei

Ucraina a cerut miercuri Occidentului să îi trimită arme şi muniţii de care are nevoie disperată după un alt atac aerian rusesc "masiv", care s-a soldat cu cel puţin cinci morţi şi aproximativ 40 de răniţi, informează AFP.

Generalul Zalujnîi spune că Ucraina creează condiţiile pentru a avansa în sud
Generalul Zalujnîi spune că Ucraina creează condiţiile pentru a avansa în sud

Trupele ucrainene creează condiţii pentru a avansa pas cu pas în sud şi pentru a avea iniţiativa pe câmpul de luptă, a declarat luni şeful Statului Major al armatei ucrainene, generalul Valeri Zalujnîi, relatează CNN.

Recomandări
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.  

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi
Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi

Sunt tensiuni mari în sectoarele 1 și 2 ale ale Capitalei, unde actualii primari, acuza fraudarea votului de duminică. Clotilde Armand, spune că au fost ilegalităţi în mai multe secţii, şi că ar fi dispărut 1.000 de voturi.