„Scrisoarea către America” a lui Osama bin Laden, virală pe TikTok după 21 de ani. Ce părere au tinerii americani

osama bin laden
Getty

Zeci de tineri americani au postat în această săptămână pe TikTok videoclipuri în care îşi exprimă simpatia faţă de Osama bin Laden.

 

Osama bin Laden a orchestrat atacurile din 11 septembrie, din cauza unei o scrisori vechi de două decenii pe care a scris-o, criticând Statele Unite, inclusiv guvernul şi sprijinul faţă de Israel, transmite CNN.

Scrisoarea, care încearcă să justifice uciderea civililor americani, a fost publicată pentru prima dată în 2002. A început să circule din nou săptămâna aceasta pe platforma socială, iar videoclipurile pe acest subiect au strâns cel puţin 14 milioane de vizualizări până joi.

Multe dintre videoclipuri, care au susţinut unele dintre afirmaţiile lui Bin Laden şi au îndemnat alţi utilizatori să citească scrisoarea, au fost distribuite în contextul mai larg al criticilor privind sprijinul american pentru Israel în războiul său în desfăşurare împotriva Hamas.

TikTok a transmis joi că videoclipurile care promovează scrisoarea încalcă regulile sale împotriva „sprijinirii oricărei forme de terorism”. Compania a precizat că numărul de videoclipuri care promovează scrisoarea a fost „mic” şi a adăugat „informaţiile despre tendinţe pe platforma sunt inexacte”.

Citește și
Mihai Chirica
Mihai Chirica: ”Bin Laden a fost prins şi anihilat cu 42 de puşcaşi marini. Ieri la Iaşi au fost 46”
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

TikTok a refuzat să furnizeze date exacte pentru a susţine această afirmaţie.

Un purtător de cuvânt al Casei Albe a criticat tendinţa aparentă online într-o declaraţie, numind-o o insultă la adresa victimelor atacurilor teroriste din 11 septembrie.

„Nu există niciodată o justificare pentru răspândirea minciunilor dezgustătoare, malefice şi antisemite pe care liderul Al Qaeda le-a emis imediat după ce a comis cel mai grav atac terorist din istoria Americii – evidenţiind-le drept motivaţia sa directă pentru uciderea a 2.977 de americani nevinovaţi”, a declarat pentru CNN secretarul de presă adjunct. Andrew Bates.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Forțele speciale americane care l-au ucis pe Osama bin Laden, unitatea SEAL Team Six, ar putea fi trimise în Gaza
Forțele speciale americane care l-au ucis pe Osama bin Laden, unitatea SEAL Team Six, ar putea fi trimise în Gaza

Statele Unite își pregătesc forțele speciale pentru a ajuta Israelul să localizeze ostaticii americani.

Mihai Chirica: ”Bin Laden a fost prins şi anihilat cu 42 de puşcaşi marini. Ieri la Iaşi au fost 46”
Mihai Chirica: ”Bin Laden a fost prins şi anihilat cu 42 de puşcaşi marini. Ieri la Iaşi au fost 46”

Primarul din Iaşi, Mihai Chirica, susţine că Osama Bin Laden a fost prins şi anihilat de 42 de puşcaşi marini, în timp ce la perchezițiile de la Primăria Iaşi, de miercuri, au fost 46 de persoane.

Fostul vicepremier al Rusiei: Putin poate fi înlăturat de la putere, așa cum a fost anihilat Osama bin Laden
Fostul vicepremier al Rusiei: Putin poate fi înlăturat de la putere, așa cum a fost anihilat Osama bin Laden

Servicile secrete occidentale ar putea executa o operațiune de lichidare a liderului de la Kremlin, susține fostul vicepremier al Rusiei Alfred Koch.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.