„Ucraina va triumfa”, afirmă Charles al III-lea şi asigură Kievul de „susţinerea de nezdruncinat” a Londrei şi Parisului

charles
AFP

Regele Charles al III-lea a salutat joi, în Senatul francez, într-un discurs de un sfert de oră susţinut în a doua zi a vizitei sale de stat în Franţa, cooperarea militară britanico-franceză.

Aceasta cooperare este mai mult decât necesară în contextul ”agresiunii nejustificate de pe continentul nostru”, în Ucraina, a Rusiei, relatează Le Figaro şi Huffington Post, citează news.ro.

”Împreună suntem alături de poporul ucrainean”, a reafirmat suveranul britanic.

”Împreună, suntem de nezdruncinat în hotărârea noastră că Ucraina va triumfa şi ca libertăţile noastre, atât de tragi să prevaleze”, a dat el asigurări regele în franceză.

Citește și
regele charles
Ce va mânca Regele Charles la banchetul din Franța. A interzis un preparat, dar a cerut un fel care îi amintește de mama sa
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

”Agresiunea nejustificată de pe continentul nostru” a Ucrainei de către Rusia are loc ”la peste 80 de ani după ce noi ne-am bătut cot la cot pentru eliberarea Europei”, a denunţat suveranul britanic.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ce ținute au purtat regele Charles și regina Camilla la dineul din Franța. Suveranul a fost primit cu fast
Ce ținute au purtat regele Charles și regina Camilla la dineul din Franța. Suveranul a fost primit cu fast

A fost o atmosferă regală miercuri seară, la palatul Versailles. Președintele francez, Emmanuel Macron, a fost gazda unui dineu organizat pentru oaspetele său de seamă, regele Charles al III-lea.

Ce va mânca Regele Charles la banchetul din Franța. A interzis un preparat, dar a cerut un fel care îi amintește de mama sa
Ce va mânca Regele Charles la banchetul din Franța. A interzis un preparat, dar a cerut un fel care îi amintește de mama sa

Regele Charles a interzis foie gras-ul la banchetul organizat miercuri la Palatul Versailles în onoarea sa, dar a cerut în schimb ca în meniu să fie incluse ciupercile, care îi aduc aminte de mama sa, regretata Regină Elisabeta a II-a.

 

Regele Charles al III-lea şi regina Camilla, vizită de trei zile în Franţa
Regele Charles al III-lea şi regina Camilla, vizită de trei zile în Franţa

Regele Charles al III-lea şi regina Camilla încep, miercuri, o vizită de stat în Franţa.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.