Claudiu Târziu (AUR): Avem şansa ca în 2024 să luăm peste 50% la parlamentare

Copreşedintele AUR, senatorul Claudiu Târziu
Agerpres

Preşedintele Consiliului Naţional de Conducere (CNC) al Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), Claudiu Târziu, a declarat marţi, la Bistriţa, că partidul său are şansa să câştige la viitoarele alegeri parlamentare peste 50% din voturi, scrie Agerpres. 


"Avem şansa ca în 2024 să luăm peste 50% (la alegerile parlamentare - n.r.) - şi ascultaţi-mă bine, nu vă uitaţi curios, n-am băut nimic şi sunt în toate minţile. Ştiu bine pe ce mă bazez. Avem posibilitatea asta. Românii au nevoie de noi şi ştiu un singur lucru: că nu om fi noi cei mai grozavi, dar suntem sinceri, bine intenţionaţi şi nu precupeţim niciun efort pentru a face ceea ce spunem", a afirmat Claudiu Târziu, la o întâlnire cu membri şi simpatizanţi ai partidului din judeţul Bistriţa-Năsăud.

Potrivit acestuia AUR va prezenta, în septembrie, un draft al programului propriu de guvernare şi o primă echipă pregătită să preia guvernarea, din cele trei pe care intenţionează să le formeze.

"Noi avem şi soluţii, lucrăm la un program de guvernare, pe care o să îl anunţăm, din ideile lui generale, în septembrie, când vom anunţa şi o primă echipă de guvernare. Spun o primă, pentru că vrem să avem trei echipe de guvernare pe care să le antrenăm până în 2024, ca din acestea trei să facem un guvern foarte bun pentru România, care să nu piardă vremea şi care să nu dea rateuri, că nu mai avem timp", a afirmat Târziu.

Preşedintele CNC al AUR a precizat că selecţia în echipele de guvernare se va face pe baza competenţelor, şi nu în funcţie de notorietate sau de poziţia deţinută în partid.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Nicolae Ciucă, despre un posibil „divorț” înainte de alegeri: „Eu cred că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia”
Nicolae Ciucă, despre un posibil „divorț” înainte de alegeri: „Eu cred că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia”

O rupere a coaliției PSD-PNL ar fi o greșeală, crede președintele liberal Nicolae Ciucă în contextul alegerilor care se apropie, și ar determina o guvernare care să nu mai fie stabilă.

Mircea Geoană i-a dat replica lui Marcel Ciolacu. „Suntem într-o altă etapă”
Mircea Geoană i-a dat replica lui Marcel Ciolacu. „Suntem într-o altă etapă”

Mircea Geoană crede că sondajele de opinie arată „nevoia de o schimbare mai profundă în România". Secretarul general adjunct al NATO a ținut astfel să-i dea replica premierului Marcel Ciolacu, după o declarație a acestuia.

Geoană: „Sunt tot mai aproape de o decizie cu privire la revenirea mea în politica românească”
Geoană: „Sunt tot mai aproape de o decizie cu privire la revenirea mea în politica românească”

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, duminică, la Botoşani, că este "tot mai aproape de a lua o decizie" cu privire la revenirea sa în politica românească şi la o eventuală candidatură la Preşedinţia României.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.