Corina Creţu critică PSD-ul: Dezvoltarea României e blocată. Se minte cu neruşinare

corina cretu, psd, pro romania, ponta
Agerpres

Comisarul european şi candidat Pro România la alegerile europarlametnare, Corina Creţu, a declarat că în acest moment dezvoltarea României este blocată sau trasă înapoi.

Se află în această situație din lipsa capacităţii în administraţia publică şi că ţara noastră nu are proiecte prin care să atragă fonduri europene.

"Îmi pare rău că se minte cu neruşinare şi se spune că eu şi noi, la Comisia Europeană, blocăm aceste proiecte pe care nu le avem. Am aprobat tot ce s-a putut aproba, tot ce a fost depus de Guvenul României.(...) Avem nevoie de proiecte noi. În fiecare ţară, pentru fiecare euro din fonduri europene sunt programaţi 3 euro, noi, din contră, suntem invers, avem bani necheltuiţi şi nu avem proiecte pe care să le cheltuim. Se cheltuie pe proiecte mici, pe proiecte care nu au impact în viaţa de zi cu zi a oamenilor, pentru că sunt făcute în ultimul moment. (...) În acest moment dezvoltarea României este blocată, ţinută pe loc sau trasă înapoi din lipsa capacităţii în administraţia publică. Birocraţia, corupţia, responsabilităţile şi resursele fragmentate împiedică furnizarea serviciilor publice şi dăunează foarte grav investiţiilor publice", a spus Corina Creţu, la lansarea candidaţilor Pro România pentru alegerile europarlamentare, eveniment ce a avut loc duminică la Romexpo.

Comisarul european a adăugat că pentru 2021- 2027 a negociat un buget de 373 de miliarde de euro pentru cele 27 de ţări care vor rămâne în UE după plecarea Marii Britanii, dar şi o serie de regulamente pentru simplificarea folosirii fondurilor europene.

"Preşedinţia română este o preşedinţie bună, a încheiat foarte multe documente, acorduri, dar exact acesta care ne interesa cel mai mult, legat de buget, nu se va încheia, pentru că Parlamentul European îşi încheie mandatul. Rămâne să discutăm cu viitorul Parlament European pe timpul preşedinţiei finlandeze.(...) Rămân cu regretul că îmi închei acest mandat, l-am început cu mare entuziasm, am sperat să încheiem măcar cu cele trei spitale începute, nu sunt nici în faza studiului de fezabilitate aprobate de către Guvern. Rămân cu regretul că nu am avut posibilitatea, proiecte care cu adevărat ar lega Republica Moldova de România, de vestul european, care ar lega sudul şi nordul ţării, de aceea văzând tot acest dezastru, toate aceste posibilităţi şi şanse pierdute, ne-am dat cu toţii seama că acest partid (PSD - n.r.) este deturnat de către actuala conducere către interese de grup, un partid care nu mai are nicio legătură cu dorinţele şi aşteptările celor cu care am vorbit noi în campaniile electorale, nu mai e nimeni care să se preocupe de şcoli, de spitale, de soarta satelor româneşti.(...) Nu se poate să le spui primarilor că UE nu primeşte proiecte pentru comunităţi mai mici de 2.000 de locuitori, nu e adevărat, din contră, fondurile noastre se duc către cei mai săraci, către cei mai vulnerabili", a mai afirmat Corina Creţu.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro


 

 Manifestul Pro România: Locul nostru este şi trebuie să rămână în Europa

 Locul României este şi trebuie să rămână în cadrul familiei Uniunii Europene, unde este nevoie să fie mai activă, mai implicată, mai puternică şi mai respectată, se arată în Manifestul pentru Europa al partidului Pro România, document care a fost prezentat duminică, la Romexpo, în cadrul lansării candidaţilor acestui partid la alegerile europarlamentare.

"O Românie dezvoltată, stabilă şi prosperă este doar o Românie europeană. Pro România crede că locul nostru este şi trebuie să rămână în Europa, că este nevoie să fim mai activi, mai implicaţi şi mai puternici şi mai respectaţi în familia europeană. Pro România este singurul partid care are o echipă de profesionişti care a guvernat şi poate guverna foarte bine această ţară. Considerăm că buna guvernare este singura soluţie pentru o Românie prosperă cu o clasă de mijloc puternică şi cu solidaritate socială", se menţionează în acest document, prezentat de candidata Pro România la alegerile europarlamentare Gabriela Podaşcă, care este şi deputat.

Potrivit manifestului, Pro România consideră că rezolvarea decalajelor economice şi sociale se poate rezolva printr-o abordare progresistă şi social-liberală care să aducă beneficii pentru toţi românii.

"Pro România militează pentru o ţară puternică şi dezvoltată care oferă românilor din interiorul şi din afara graniţelor oportunităţi de viaţă prin locuri de muncă bine plătite, siguranţa pensiilor, servicii de educaţie moderne şi egale, infrastructură şi un mediu sănătos. Pro România va lupta pentru o justiţie corectă şi independentă pusă în slujba cetăţenilor şi nu a celor puternici, o justiţie fără greşeli şi abuzuri cu magistraţii care se supun domniei legii şi sunt responsabili pentru deciziile lor. Pro România este capabilă să readucă ţara noastră pe drumul dezvoltării şi stabilităţii economico-sociale în rândul familiei europene căreia îi aparţinem de drept", se mai afirmă în documentul prezentat duminică de această formaţiune.

Primii zece candidaţi ai Pro România pentru alegerile europarlamentare sunt Victor Ponta, Corina Crețu, Mihai Tudose, Iurie Leancă, Geanina Puşcaşu, Gabriela Podaşcă, Cristian Cosmin, Ioana Petrescu, Mihai Sturzu şi Ionela Danciu. Sloganul de campanie este "Mândri că suntem europeni".

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Corina Crețu: ”Rămân cu gustul amar că Guvernul a ignorat şansele oferite de banii europeni”
Corina Crețu: ”Rămân cu gustul amar că Guvernul a ignorat şansele oferite de banii europeni”

Comisarul european Corina Creţu a declarat, sâmbătă, la Iaşi că, la finalul mandatul său la Bruxelles rămâne cu un gust amar că Guvernul român a ignorat aproape total şansa obţinerii banilor europeni pentru a demara proiectele mari de infrastructură.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.