De ce cred reprezentanții AUR că unii români nu vor să se vaccineze anti-Covid

Alianța pentru Unirea Românilor, AUR
Facebook.com

Reprezentanţii AUR precizează că speră ca vaccinul împotriva COVID-19 să dovedească eficienţa pentru oprirea pandemiei, însă atrag atenţia că trebuie respectată libertatea individuală atunci când vine vorba de persoanele care nu doresc să se vaccineze.

„AUR cere respectarea libertăţii individuale, manifestată prin consimţământ informat şi neviciat la vaccinare. AUR consideră vaccinurile un progres indiscutabil al ştiinţei şi speră ca şi noul vaccin contra coronavirusului să îşi dovedească în timp eficienţa în oprirea pandemiei. În acelaşi timp, Partidul AUR se pronunţă ferm pentru respectarea libertăţii de decizie individuale şi contra oricărei condiţionări a exercitării unor drepturi de acceptarea vaccinării.

Prin natura sa, persoana umană posedă voinţă liberă, raţiune şi simţire şi are dreptul de a dispune de ea însăşi. Acest principiu fundamental, statuat prin Constituţie şi tratatele internaţionale, determină imposibilitatea supunerii fiinţei umane la oricare act medical în lipsa consimţământului informat, liber exprimat, expres, neechivoc dar şi neviciat, al acesteia. Or, constatăm că presiunea psihologică şi „şantajul emoţional” exercitate în ultima perioadă de persoane cu expunere publică, inclusiv de cadre medicale, constituie una dintre formele de viciere a consimţământului, ceea ce este inacceptabil.

Reamintim că atât conform Constituţiei cât şi Codului de deontologie medicală, interesul şi binele fiinţei umane primează şi prevalează interesului societăţii ori al ştiinţei. Totodată, medicul este dator să îşi apere independenţa profesională, fiind interzisă orice determinare a actului medical ori a deciziei profesionale de raţiuni de ordin administrativ. Cerem, aşadar, ca vaccinarea să rămână un act medical preventiv şi nu să se transforme într-un act administrativ finalizat cu o raportare de sorginte stahanovistă.

Refuzul vaccinării, acolo unde se manifestă, nu este motivat de atitudinea retrogradă a românilor, aşa cum acuză diverse voci din rândul aşa-zişilor „formatori de opinie”, ci de neîncrederea generalizată a populaţiei în autorităţi, la finalul unui an în care măsurile luate contra pandemiei nu au fost doar ineficiente, dar au provocat grave disfuncţii în sistemul sanitar, soldate adesea cu neglijarea bolnavilor cronici. Există probleme de infrastructură medicală nerezolvate de decenii şi care nu pot fi acoperite cu triumfalismul aducerii în ţară a unei tranşe de vaccin, fie acesta şi unul care se bucură de atenţie la nivel global.

Citește și
platforma
Cum ne putem programa online pentru a ne vaccina împotriva coronavirusului
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Totodată, Partidul AUR susţine relansarea producţiei autohtone de vaccinuri, printr-un plan de investiţii dedicat Institutului Cantacuzino, dar şi cercetătorilor de la entităţi private româneşti”, arată o postare de luni pe pagina de Facebook a partidului.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ministrul Educaţiei: Vom lua o decizie privind deschiderea şcolilor la finalul lunii ianuarie
Ministrul Educaţiei: Vom lua o decizie privind deschiderea şcolilor la finalul lunii ianuarie

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, luni, că o decizie privind deschiderea unităţilor de învăţământ va fi luată la finalul lunii ianuarie, urmând să se ţină cont de mai mulți factori, printre care și evoluţia campaniei de vaccinare,

Cum ne putem programa online pentru a ne vaccina împotriva coronavirusului
Cum ne putem programa online pentru a ne vaccina împotriva coronavirusului

Până la vaccinare, oamenii trebuie să se înscrie singuri sau cu ajutor pe platforma online special creată pentru această campanie.

Aproape 12.000 de persoane, vaccinate anti-COVID în ultimele 24h în România. Câte reacții adverse s-au înregistrat
Aproape 12.000 de persoane, vaccinate anti-COVID în ultimele 24h în România. Câte reacții adverse s-au înregistrat

Comitetul Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat că, în ultimele 24 de ore, 11.912 persoane au fost vaccinate, numărul total ajungând astfel la 25.508.

Campania de vaccinare a cadrelor medicale a început în forță, în toată țara. ”Poate să fie și cu benzină, că tot îl fac”
Campania de vaccinare a cadrelor medicale a început în forță, în toată țara. ”Poate să fie și cu benzină, că tot îl fac”

În România funcţionează de luni 230 de centre pentru vaccinarea angajaţilor din sistemul de sănătate.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.