Deputații votează moţiunea împotriva ministrului Educaţiei, acuzat că a produs ”o stare de haos”

Moţiune împotriva ministrului Educaţiei, acuzat că a produs ”o stare de haos”
Inquam/ George Calin

Camera Deputaților votează miercuri moțiunea simplă depusă de PSD și Pro România împotriva ministrului Educației și Cercetării, Monica Anisie.

 

Moţiunea, intitulată ”Pas cu pas am ajuns în colaps educaţional - PNL a creat România NeEducată”, este semnată de 93 de deputaţi de la Pro România şi de la PSD.

Precizăm că o moțiune simplă nu poate duce la demiterea unui ministru, indiferent de numărul de voturi adunate.

Luni, la dezbateri, deputatul Mihaela Huncă (Pro România) a susţinut că în sistemul educaţional românesc nu a existat niciodată ca acum ”o stare de haos produsă de incompetenţă sau nepăsare”, considerând că în Ministerul Educaţiei ”nu ştie stânga ce face dreapta”.

Citește și
Anisie
Moţiune împotriva ministrului Anisie. Parlamentarii s-au acuzat reciproc de eșecul educației
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Conform documentului, Pro România şi PSD solicită demisia ministrului Anisie, aceste formaţiuni acuzând ”lipsă de viziune şi de strategie, care a făcut ca preşcolari, elevi, studenţi, părinţi, bunici şi personal din învăţământ să trăiască luni de zile în panică şi nesiguranţă”.

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a subliniat că şcoala românească este ”sub nivelul provocărilor” cu care se confruntă generaţiile actuale de elevi, pentru că a rămas ”captivă unor formule conservatoare” şi unui sistem care nu pune accent pe abilităţile elevului, ci pe capacitatea de a înmagazina cunoştinţe.

 

Anisie: Moțiunea, desprinsă dintr-o comedie

 

Anisie a catalogat moţiunea ca fiind desprinsă ”dintr-o comedie” şi le-a reproşat miniştrilor PSD care au fost la Educaţie că nu au pregătit învăţământul online, deşi au avut fonduri la dispoziţie.

Ea le-a mai spus iniţiatorilor că guvernele PSD au dus ”înapoi” sistemul de cercetare ”cu zece ani prin subfinanţarea cronică” şi promovând oameni care ”cred că cercetarea se face precum politica”.

Potrivit ministrului, proiectele României în domeniul ştiinţific au ”stagnat”, iar cele precum laserul de la Măgurele au fost ”puse în pericol prin nefinanţare”.

Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, le-a reproşat liberalilor că au fost la guvernare 16 ani, iar nereformarea sistemului de educaţie li se datorează în mare parte.

Deputatul PNL Marilen Pirtea a subliniat, la rândul său, că 64% dintre mandatele de ministru al Educaţiei au fost ocupate, de la Revoluţie până în prezent, de reprezentanţi ai PSD, el considerând acest lucru ”deziluzionant” şi că ”efectele vor fi resimţite multă vreme”.

Marilen Pirtea a atras atenţia că domeniul educaţiei trebuie lăsat pe mâna specialiştilor.

Ministrul Educaţiei ”a uitat de importanţa unui dialog interinstituţional”, iar activitatea ei are ”bile albe şi negre”, a declarat la dezbateri şi deputatul USR Cristina Iurişniţi la dezbaterile din plen, adăugând că ”bile negre sunt multe la nivel comunicaţional şi legislativ” în ultima perioadă.

Reacţia în plen a deputatului PMP Marius Paşcan a fost că moţiunea simplă pe Educaţie este doar ”un exerciţiu de propagandă politică” utilizat de Pro România şi PSD pentru imagine, menţionând că activitatea Monicăi Anisie a fost ”rezonabilă” în această perioadă.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Moţiunea PSD împotriva ministrului Vela a fost adoptată. ”Virusul nu alege între PNL şi PSD”
Moţiunea PSD împotriva ministrului Vela a fost adoptată. ”Virusul nu alege între PNL şi PSD”

Moţiunea simplă intitulată ”Democraţia românească în derivă. Cu vela ruptă, în timp de pandemie”, inițiată de social-democraţi împotriva ministrului de Interne, Marcel Vela, a fost adoptată marţi în Senat.

Moţiune împotriva ministrului Anisie. Parlamentarii s-au acuzat reciproc de eșecul educației
Moţiune împotriva ministrului Anisie. Parlamentarii s-au acuzat reciproc de eșecul educației

Camera Deputaţilor a dezbătut, luni, moţiunea simplă împotriva ministrului Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.