După crima din Mediaș, PNL anunță moțiune împotriva ministrului Justiției: ”A făcut praf”

Ludovic Orban
Agerpres

Președintele PNL Ludovic Orban a anunțat că liberalii vor iniția o moțiune simplă împotriva ministrului Justiției, Tudorel Toader, la începutul sesiunii parlamentare, pe care îl acuză că a ”făcut praf sistemul de justiție”.

”Vom depune în Camera Deputaților la începutul sesiunii parlamentare o moțiune împotriva ministrului Tudorel Toader, pentru a încerca încă o dată demiterea acestui ministru care a făcut praf sistemul de justiție și care este preocupat, ca întreg Guvernul, în primul rând de soarta celor condamnați sau a celor care urmează să fie condamnați și într-o măsură mult mai mică de viața de zi cu zi a cetățenilor.” - a declarat, luni, Ludovic Orban.

Reacția PNL vine în plin scandal declanșat de uciderea unui tânăr în Mediaș de către un recidivist eliberat mai devreme din închisoare în baza legii recursului compensatoriu.

Orban a mai precizat că parlamentarii liberali pregătesc un proiect de lege pentru ”împiedicarea” eliberării infractorilor care au comis infracțiuni cu violență.

”PNL a luat decizia de a pregăti până săptămâna viitoare un proiect de lege prin care să împiedicăm eliberarea infractorilor care au comis infracțiuni cu violență: violuri, tâlhării, omoruri și alte infracțiuni grave. Pentru că, iată, acești infractori proaspăt eliberați nu fac decât să recidiveze și să afecteze viața, proprietatea, siguranța cetățenilor români.” - a spus liderul PNL.

Citește și
criminal Mediaș
Procurorii cer trei mandate de arestare după crima de la Mediaș. Rezultatul autopsiei
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Pe de altă parte, tot luni, USR a anunțat că pregătește o inițiativă legislativă pentru abrogarea acestei legi controversate. 

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
USR îi cere lui Dăncilă să abroge Legea recursului compensatoriu: ”O lege monstruoasă”
USR îi cere lui Dăncilă să abroge Legea recursului compensatoriu: ”O lege monstruoasă”

Deputatul USR Stelian Ion a anunțat că partidul pe care îl reprezintă va depune o inițiativă legislativă pentru abrogarea legii privind recursul compensatoriu.

Procurorii cer trei mandate de arestare după crima de la Mediaș. Rezultatul autopsiei
Procurorii cer trei mandate de arestare după crima de la Mediaș. Rezultatul autopsiei

Doi bărbaţi sunt cercetaţi pentru omor şi un al treilea pentru loviri, în cazul crimei petrecute în weekend la Mediaş, judeţul Sibiu.

Deputat PNL: Cei care comit infracțiuni violente să nu beneficieze de recurs compensatoriu
Deputat PNL: Cei care comit infracțiuni violente să nu beneficieze de recurs compensatoriu

Deputatul PNL Florin Roman a anunțat duminică seară că va depune un proiect de lege ca persoanele care comit ”crime, tentative de crimă, tâlhărie sau viol” să nu mai beneficieze de predeverile legii privind regimul compensatoriu.

Vlad Voiculescu, acuzații dure la adresa ministrului Justiției: ”Este complice la crimă”
Vlad Voiculescu, acuzații dure la adresa ministrului Justiției: ”Este complice la crimă”

Fostul ministru al Sănătății Vlad voiculescu îl acuză pe ministrul Justiției Tudorel Toader că este, din punct de vedere moral, ”complice la toate crimele și violurile comise de cei eliberați” mai devreme din închisoare.

Trei persoane reţinute după crima de la Mediaş. Ce s-a aflat despre doi dintre suspecți
Trei persoane reţinute după crima de la Mediaş. Ce s-a aflat despre doi dintre suspecți

Trei bărbaţi au fost reţinuţi după crima de la Mediaş, judeţul Sibiu, doi dintre aceştia fiind eliberaţi în baza recursului compensatoriu.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.