Iohannis: Şi în acest an credinţa ne rămâne la fel de puternică deşi nu putem fi încă alături de toţi cei dragi

Klaus Iohannis
Agerpres

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, un mesaj cu ocazia sărbătorilor pascale, în care subliniază că şi anul acesta "credinţa ne rămâne la fel de puternică chiar dacă nu putem fi încă alături de toţi cei dragi din cauza pandemiei de COVID-19".

"Dragi români, ne regăsim în taina sfântă a celei mai mari sărbători creştine, o celebrare a vieţii şi a speranţei. Miracolul Învierii ne aduce mereu împreună, fie că ne aflăm pe meleagurile natale sau peste hotare. Şi în acest an credinţa ne rămâne la fel de puternică chiar dacă nu putem fi încă alături de toţi cei dragi din cauza pandemiei de COVID-19 care continuă să afecteze întreaga lume", spune Klaus Iohannis.

Preşedintele a ţinut, totodată, să le mulţumească tuturor pentru "uriaşul efort naţional destinat protejării sănătăţii" şi a adăugat că doar împreună, "cu răbdare şi tărie sufletească", "ne vom recăpăta normalitatea care ne-a lipsit atât de mult".

"Vă mulţumesc tuturor pentru uriaşul efort naţional destinat protejării sănătăţii noastre. Responsabilitatea celor care respectă măsurile de protecţie împotriva răspândirii virusului, dedicarea şi sacrificiile celor care luptă în prima linie pentru a-şi salva semenii, munca tuturor celor care fac societatea să funcţioneze, toate acestea stau mărturie că forţa naţiunii noastre este de nezdruncinat. Împreună, cu răbdare şi tărie sufletească, vom depăşi această teribilă perioadă şi ne vom recăpăta normalitatea care ne-a lipsit atât de mult", a afirmat Iohannis.

"Vă urez tuturor ca Sfintele Paşti să vă aducă sănătate şi pace în suflete. Hristos a înviat!", a mai spus preşedintele Klaus Iohannis.

Citește și
Iohannis
Noaptea de Înviere, fără restricții. Klaus Iohannis: Revenirea la normalitate e din ce în ce mai aproape
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Iohannis a vizitat primul centru de vaccinare drive-through din Bucureşti. „Este un succes”
Iohannis a vizitat primul centru de vaccinare drive-through din Bucureşti. „Este un succes”

Preşedintele Klaus Iohannis a vizitat, joi, primul centru de vaccinare drive-through din Bucureşti, organizat în Piaţa Constituţiei.

Noaptea de Înviere, fără restricții. Klaus Iohannis: Revenirea la normalitate e din ce în ce mai aproape
Noaptea de Înviere, fără restricții. Klaus Iohannis: Revenirea la normalitate e din ce în ce mai aproape

Preşedintele Klaus Iohannis a susținut o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni, după ședința Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).

Recomandări
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.  

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi
Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi

Sunt tensiuni mari în sectoarele 1 și 2 ale ale Capitalei, unde actualii primari, acuza fraudarea votului de duminică. Clotilde Armand, spune că au fost ilegalităţi în mai multe secţii, şi că ar fi dispărut 1.000 de voturi.