Legea bugetului de stat pe anul 2021 a ajuns în Parlament, pentru dezbatere şi aprobare

×
Codul embed a fost copiat

Proiectul legii bugetului de stat pe anul 2021 a fost transmis, marţi, Parlamentului spre dezbatere şi aprobare, potrivit unui comunicat al Guvernului.

Luni seară, Cabinetul Cîţu a aprobat proiectul legii bugetului de stat pentru 2021 în forma finală, cu avizul Consiliului Legislativ.

Potrivit Guvernului, proiectul propus reprezintă "un buget corect, credibil şi orientat spre dezvoltare şi reforme".

”Avem pentru 2021 un buget echilibrat, credibil, primul buget după 30 de ani construit în jurul investițiilor, fapt recunoscut de Consiliul fiscal și de instituțiile internaționale. Bugetul pentru acest an forțează reforma, iar persoanele care ocupă sinecuri politice își vor pierde beneficiile” - a transmis premierul Florin Cîțu.

Este o etapă care va dura destul de mult, ceea ce înseamnă că mai devreme de o săptămână nu vom putea vedea aprobat în Parlament bugetul de stat.

Citește și
Parlament, PSD
Circ în Parlament. Premierul Cîțu: ”M-au invitat să vadă cât rezist la înjurăturile lor”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mai exact, trebuie acordate 48 de ore pentru ca parlamentarii să vină cu eventuale amendamente la proiectele de legei, iar cei de la PSD și-au manifestat deja intenția să depună ”câteva mii”.

Astfel, dezbaterile în comisiile de specialitate ar putea începe cel mai devreme joi, 25 februarie.Votul final și dezbaterea din plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului abia săptămâna viitoare.

România trebuie să se încadreze într-un deficit bugetar de maxim 7 %, astfel că premierul Florin Cîțu a transmis că nu acceptă ca bugetul să depășească acest nivel. Ca atare, coaliția de guvernare a decis să nu depună amendamente la proiectul legii bugetului de stat.

Calendarul Legii bugetului de stat în Parlament

 

Grupurile parlamentare, deputaţii şi senatorii au termen până joi, la ora 10,00, să depună amendamente scrise şi motivate.

Joi, comisiile de specialitate vor aviza proiectele de buget, iar comisiile de buget, sesizate în fond, au termen până sâmbătă să dezbată şi să întocmească rapoartele, care vor fi depuse la Birourile permanente până luni, la ora 10,00.

Cele două Camere ale Parlamentului se vor reuni în şedinţă comună lunea viitoare, de la ora 16,00, pentru dezbaterea bugetului, votul final fiind programat marţi, 2 martie.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Bugetul pe 2021, pe ultima sută de metri. Ce prognoze au economiştii
Bugetul pe 2021, pe ultima sută de metri. Ce prognoze au economiştii

Legea bugetului de stat intră în această săptămână în dezbaterea aleșilor.

Circ în Parlament. Premierul Cîțu: ”M-au invitat să vadă cât rezist la înjurăturile lor”
Circ în Parlament. Premierul Cîțu: ”M-au invitat să vadă cât rezist la înjurăturile lor”

Premierul Florin Cîţu a participat, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, la "Ora prim-ministrului", la solicitarea grupului parlamentar al PSD.

Bugetul de stat pe anul în curs este așteptat în Parlament. PSD anunță „câteva mii de amendamente”
Bugetul de stat pe anul în curs este așteptat în Parlament. PSD anunță „câteva mii de amendamente”

Legea bugetului de stat ar trebui să ajungă în parlament în această după amiază. Aleşii vor începe dezbateriile în comisiile de specialitate unde PSD a anunţat că va depune mii de amendamente.

VIDEO. Premierul Florin Cîţu: PSD vrea să scoată România din Uniunea Europeană
VIDEO. Premierul Florin Cîţu: PSD vrea să scoată România din Uniunea Europeană

Premierul Florin Cîţu a afirmat, luni, că amendamentele depuse de PSD la bugetul pe anul 2021 au un impact bugetar de aproape 6% din PIB şi a susţinut că social-democraţii vor să scoată România din Uniunea Europeană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.