Legea recursului compensatoriu rămâne necorectată: ”Nu bate nicio urgență la ușă”

×
Codul embed a fost copiat

Aleşii nu s-au grăbit marți să corecteze legea, deşi au avut ocazia, în condiţiile în care violatorii, traficanţii, tâlharii şi chiar criminalii beneficiază de clemenţă şi continuă să iasă din spatele gratiilor, în baza recursului compensatoriu.

Mai mult decât atât, un deputat PSD consideră că şi oamenii deosebit de periculoşi ar trebui să fie iertaţi. Potrivit acestuia, inclusiv cel care ia o viaţă are dreptul la eliberare condiţionată. Cu alte cuvinte politicienii de la putere sunt imuni şi surzi, în fața atrocităților.

Alexandru Bălănescu, deputat PSD: „Nu bate nicio urgenţă la uşă, să facem azi repede."

A zis-o un deputat PSD, referindu-se la încercarea opoziţiei de a abroga legea recursului compensatoriu. Adică acel act care a eliberat pe bandă rulantă aproape 20.000 de deţinuţi din care deja s-au reîntors după gratii, 1.300 pentru că au comis noi fapte: furturi, tâlhării, violuri şi crime.

Alexandru Bălănescu, deputat PSD: „Oamenii deosebit de periculoşi trebuie şi iertaţi. Și criminalul are dreptul la liberare condiţionată."

Citește și
Protest penitenciar
Protest al gardienilor din închisori. La Rahova, deținuții nu au fost scoși din celule
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cu o asemenea concluzie, legea a rămas în vigoare, iar deputaţii PSD din comisia juridică au amânat discuţia. Se mai gândesc dacă să o păstreze.

Unele voci spun că toate aceste eliberări înainte de termen sunt provocate de Uniunea Europeană care a cerut ca deţinuţilor să le fie respectate drepturile.

Sorin Dumitrașcu, Federaţia Sindicatelor din Penitenciar: „Era firesc ca acest recurs compensatoriu, cu bune cu rele, să fie însoţit de măsuri de modernizare a penitenciarelor pentru că, de fapt, asta ne-a cerut CEDO. CEDO nu ne-a cerut niciodată să scoatem infractori pe stradă, CEDO ne-a cerut să modernizăm penitenciarele."

Opoziţia a cerut în mod repetat abrogarea legii sau măcar corectarea ei, astfel încât faptele foarte grave să nu mai beneficieze de clemenţă, însă discuţiile au fost amânate constant.

Florin Român, deputat PNL: „Câţi oameni trebuie să mai moară în România, câţi copii trebuie să mai suporte, ca să respingem legea? E foarte rău. Gândiţi-vă ce se întâmplă în sufletul celorlalţi. De 6 luni de zile vorbim acelaşi lucru. Ce să le mai spunem oamenilor?"

În paralel şi premierul Viorica Dăncilă a promis că legea privind recursul compensatoriu va fi corectată, însă nu a făcut niciun pas în acest sens. În tot acest timp, infractorii eliberaţi fac noi şi noi victime.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Revolte în două închisori din Brazilia și Ucraina soldate cu morți și răniți
Revolte în două închisori din Brazilia și Ucraina soldate cu morți și răniți

A fost o zi plină de revolte în două închisori de pe mapamond. În Brazilia, 15 deţinuţi au fost ucişi într-o bătaie ce a avut loc într-un penitenciar din nordul ţării.

Protest al gardienilor din închisori. La Rahova, deținuții nu au fost scoși din celule
Protest al gardienilor din închisori. La Rahova, deținuții nu au fost scoși din celule

Gardienii din închisori au început, luni dimineaţă, proteste în masă. Oamenii cer că orele suplimentare să le fie plătite.

Reacția ministrului Justiției după acuzațiile făcute de Federația Penitenciarelor
Reacția ministrului Justiției după acuzațiile făcute de Federația Penitenciarelor

Ministrul interimar al Justiţiei, Ana Birchall, a anunţat, marţi, că va avea o întrevedere cu preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Penitenciarelor privind situația din închisorile din România.

Strategia unor deținuți. De ce vânează închisorile cu cele mai grele condiții de detenție
Strategia unor deținuți. De ce vânează închisorile cu cele mai grele condiții de detenție

Legea recursului compensatoriu naște situații paradoxale, nu doar pe străzile care s-au umplut de recidiviști, ci și în celule!

Deținuții care au stat în condiții improprii vor fi despăgubiți. Ce sume ar putea primi
Deținuții care au stat în condiții improprii vor fi despăgubiți. Ce sume ar putea primi

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a susținut, joi, că România este obligată de decizia CEDO să ofere bani deținuților ținuti în condiții necorespunzătoare.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.