Lovitură de teatru în politica românească. PNL negociază fuzionarea cu ALDE

Lovitură de teatru în politica românească. PNL negociază fuzionarea cu ALDE
Agerpres

Purtătorul de cuvânt al PNL Ionuţ Stroe a anunţat, marţi, că a fost decisă în şedinţa BPN comisia de negociere care va dialoga cu ALDE, în vederea unei fuziuni, care va fi condusă de Dan Vîlceanu. Stroe a adăugat că PNL este în discuţii şi cu PMP.

 

„S-a stabilit astăzi în şedinţa BPN al PNL componenţa comisiei de negociere cu ALDE în vederea fuziunii. Noi PNL am asumat de la bun început rolul de partid integrator al dreptei. Acesta este şi motivul pentru care începem demersurile de dialog politic cu ALDE”, a declarat Stroe, potrivit News.

Comisia de negociere va fi condusă de secretarul general Dan Vîlceanu şi are în componenţă pe Rareş Bogdan, Iulian Dumitrescu, Hubert Thuma şi Gheorghe Falcă.

El a adăugat că din câte ştie, Călin Popescu Tăriceanu nu se mai găseşte în poziţiile de conducere ale ALDE.

Citește și
Calin Popescu Tariceanu, Victor Ponta
Partidele lui Ponta și Tăriceanu nu vor să mai fuzioneze: ”Diferențe doctrinare”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Întrebat pe când va avea loc şi o fuziune PNL-PMP, Stroe a răspuns: „Există un progres al discuţiilor cu PMP, evident. Doar că încă nu vă pot da detalii în legătură cu aceste discuţii”.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
2021: Cronologia unei crize politice inutile. Când PNL se certa cu USR, morgile erau pline
2021: Cronologia unei crize politice inutile. Când PNL se certa cu USR, morgile erau pline

2021 a fost un an care cu siguranță va rămâne în istoria Partidului Național Liberal, datorită ... sau mai degrabă ”din cauza” evenimentelor politice care s-au suprapus cu pandemia de Covid-19.

Partidele lui Ponta și Tăriceanu nu vor să mai fuzioneze: ”Diferențe doctrinare”
Partidele lui Ponta și Tăriceanu nu vor să mai fuzioneze: ”Diferențe doctrinare”

Biroul Executiv al Pro România a anunţat marţi că a decis convocarea Congresului Naţional Extraordinar pe 26 februarie pentru întreruperea demersurilor de fuziune cu ALDE.

Congres online duminică, pentru fuziunea ALDE-PRO România. Victor Ponta, premierul desemnat al partidului
Congres online duminică, pentru fuziunea ALDE-PRO România. Victor Ponta, premierul desemnat al partidului

Congresul pentru fuziunea dintre ALDE și Pro România se desfășoară duminică, online, din cauza restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.