Nicolae Ciucă: „Pensiile ar putea crește cu 15% de la 1 ianuarie 2023”. Ce ar mai putea primi cei cu pensii sub 2.500 lei

×
Codul embed a fost copiat

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat joi că pensiile ar putea fi majorate cu 15 procente, chiar de la 1 ianuarie.

După ce au ajuns la un consens pe tema facturilor la energie, politicienii trebuie să găsească banii în bugetul de stat și pentru a creşte veniturile vârstnicilor.

Social-democraţii vor ca românii cu pensii mici să primească şi vouchere valorice, pe lângă majorarea generală.

Cel mai mare procent cu care s-ar putea majora pensiile a fost lansat de premierul Nicoale Ciucă. Acesta a vobit despre 15%.

Nicolae Ciucă, prim-ministru: „În acest moment există acest angajament ca pensiile să fie crescute în limita inflației, să putem să acoperim această pierdere în bugetul fiecărei familii și de asemenea să identificăm celelalte măsuri pe care putem să le luăm pentru persoanele vulnerabile. Ca atare, măsurile pe care le-am adoptat, cei 50 de euro la fiecare două luni vor continua și în anul viitor și vom găsi și alte soluții pentru a putea să-i sprijinim”.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Deocamdată, la Ministerul de Finanţe se fac simulări. O majorare cu 10 procente ar costa bugetul de stat 11 miliarde de lei, iar o creştere de 15 procente - 16,5 miliarde de lei. În funcţie de procentul pe care îl vor conveni politicienii, majorarea s-ar aplica tuturor pensiilor, indiferent de valoarea acestora. PSD ar fi vrut ca această creştere să fie diferenţiată, numai că acest lucru nu ar fi constituţional.

Marcel Ciolacu, preşedinte PSD: „Eu am o altă abordare. Nu pot accepta ca o pensie de 1.800 de lei să se mărească cu 270 de lei, iar o pensie de 18.000 să se mărească cu 2.700 de lei, de 10 ori faţă de cel cu pensia de 1.800. Stabilim anvelopa şi avem grijă ca toată lumea să treacă de această perioadă complicată. E foarte simplu să facem ca pe timpul lui Ceauşescu, să facem un pauşal.”

De aceea, se discută ca oamenii cu pensii mici, de până în 2.500 de lei, să primească pe lângă majorare şi carduri sociale ori vouchere, pentru a-şi acoperi facturile sau pentru a-şi cumpăra lemne. În total, pensia plus aceste ajutoare ar putea ajunge la cel mult 4.000 de lei pe lună.

Banii ar putea fi atraşi din fonduri europene, după ce Comisia Europeană a lăsat posibilitatea statelor să acorde ajutoare sociale celor care nu îşi pot plăti facturile. România ar avea la dispoziţie 2,2 miliarde de euro ca sa sprijine persoanele nevoiaşe.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Nicolae Ciucă, despre un posibil „divorț” înainte de alegeri: „Eu cred că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia”
Nicolae Ciucă, despre un posibil „divorț” înainte de alegeri: „Eu cred că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia”

O rupere a coaliției PSD-PNL ar fi o greșeală, crede președintele liberal Nicolae Ciucă în contextul alegerilor care se apropie, și ar determina o guvernare care să nu mai fie stabilă.

Mircea Geoană i-a dat replica lui Marcel Ciolacu. „Suntem într-o altă etapă”
Mircea Geoană i-a dat replica lui Marcel Ciolacu. „Suntem într-o altă etapă”

Mircea Geoană crede că sondajele de opinie arată „nevoia de o schimbare mai profundă în România". Secretarul general adjunct al NATO a ținut astfel să-i dea replica premierului Marcel Ciolacu, după o declarație a acestuia.

Geoană: „Sunt tot mai aproape de o decizie cu privire la revenirea mea în politica românească”
Geoană: „Sunt tot mai aproape de o decizie cu privire la revenirea mea în politica românească”

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, duminică, la Botoşani, că este "tot mai aproape de a lua o decizie" cu privire la revenirea sa în politica românească şi la o eventuală candidatură la Preşedinţia României.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.