Orban a anunțat când va depune PNL moțiune de cenzură, dacă Guvernul nu demisionează

Ludovic Orban
Agerpres

PNL va face toate demersurile legale, constituţionale posibile pentru a pune punct actualei guvernări, iar dacă Guvernul nu demisionează, liberalii vor depune o moţiune de cenzură până la sfârşitul actualei sesiuni parlamentare.

„Înţelegem din aceste alegeri câteva mesaje simple pe care le-a transmis populaţia. Primul mesaj e clar: românii în majoritate zdrobitoare nu mai vor ca la putere să fie PSD.

Din acest motiv, PNL va face toate demersurile constituţionale, legale, posibile pentru a pune punct acestei guvernări. Repetăm solicitarea noastră către guvern: Daţi-vă demisia, nu mai aveţi nicio legitimitate să vă cramponaţi de guvernare! În cazul în care Guvernul nu-şi va da demisia, PNL va depune până la sfârşitul sesiunii parlamentare o moţiune de cenzură împotriva acestui givern” a afirmat Orban.

Referendum 2019 și alegeri europarlamentare

El a precizat că un alt mesaj pe care politicienii l-au primit după aceste alegeri europarlamentare şi referendum este acela că românii au „toleranţă zero faţă de corupţie”.

Înţelegem foarte clar din prezenţa masivă la vot că românii vor să fie conduşi altfel, că aşteaptă din partea celor care fac politică o altă atitudine faţă de cetăţean, o altă modalitate de a acţiona în viaţa publică, aşteaptă ca oamenii politici să servească interesul general” a mai spus liderul PNL.

Citește și
Reacții ale politicienilor români în ziua alegerilor UE și a referendumului - 9
Ziua alegerilor UE și a referendumului. GALERIE FOTO cu reacțiile politicienilor
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mesajul PNL pentru românii care au votat la alegerile europarlamentare

Ludovic Orban a mulţumit celor care au mers la vot şi celor care au votat PNL. El a avut şi un mesaj pentru românii care nu au votat:

Oamenii au puterea, poporul poate decide atunci când lucrurile nu merg bine într-o societate, o schimbare de direcţie”.

„Chiar dacă Dragnea nu mai este liderul PSD, PNL continuă lupta cu felul de a face politică al PSD, cu pesedismul. Nu a fost retezat decât un cap al balaurului, PSD este în continuare un pericol pentru democraţia românească şi pentru destinul euroatlantic al României”, a conchis liderul liberal.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cum au sărbătorit liberalii victoria din 26 mai. Ce s-a întâmplat în biroul lui Orban
Cum au sărbătorit liberalii victoria din 26 mai. Ce s-a întâmplat în biroul lui Orban

Duminică, 26 mai, în tabăra opoziției s-a deschis șampania. 

Ziua alegerilor UE și a referendumului. GALERIE FOTO cu reacțiile politicienilor
Ziua alegerilor UE și a referendumului. GALERIE FOTO cu reacțiile politicienilor

Politicienii români au trăit intens ziua votului la alegerile europarlamentare și la referendumul pe justiție. 

Orban: Niciun lider politic nu mai are voie să vorbească de amnistie sau graţiere
Orban: Niciun lider politic nu mai are voie să vorbească de amnistie sau graţiere

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, a declarat duminică seara, după anunţarea rezultatelor exit-poll, că niciun lider politic nu ar mai trebui să vorbească despre amnistie sau graţiere.

Reacția PSD în ziua votului. Ce reclamații au în legătură cu operatorii de tablete
Reacția PSD în ziua votului. Ce reclamații au în legătură cu operatorii de tablete

PSD atrage atenția asupra faptului că, în majoritatea secțiilor de votare, operatorii de tabletă insistă ca cetățenii să voteze și la Referendum, ptorivit unui comunicat de presă.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.