Parlamentarii vor cheltui aproape 3 milioane euro pentru reparații și securitate la Casa Poporului. Ar vrea și un heliport

×
Codul embed a fost copiat

Visteria statului este tot goală, dar parlamentarii vor da trei milioane de euro că să își amenajeze curtea.

Au lansat o licitație și intenționează să își repare șoseaua, parcările, hidranții din curtea Casei Poporului și să instaleze mai multe sisteme de securitate. Banii, alocați încă de anul trecut, vin de la buget.

În fața zonei de acces în Camera Deputaților sunt aproximativ 15.000 de metri pătrați de spațiu verde, șosele și parcări.

În puținele zile în care aleșii vin la lucru, în curtea Palatului Parlamentului abia găseai loc de parcare.

Administratorii clădirii vor să facă bariere inteligente care să recunoască numerele mașinilor și să se ridice doar dacă acestea au permis de acces, iar pentru autocarele care aduc turiști să fie rezervată o zonă la intrarea în curte.Și drumurile trebuie reparate.

Citește și
judecator
Reforma pensiilor speciale se întoarce în Parlament. CCR susține că din lege lipsesc reglementări clare
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Trebuie investiți bani și în rețeaua de electricitate și de apă care se găsește sub drumurile de acces.

Administratorii Palatului Parlamentului spun că, dacă ar izbucni un incendiu, cei 40 de hidranți din această zonă nu ar face față pentru că jumătate din apa pe care o primesc se scurge în pământ prin țevile sparte.

George Dumitrică, secretar adjunct Camera Deputaților: „Lucrările de reparații pentru care a fost lansată licitația costă 15,4 milioane de lei, adică peste trei milioane de euro. Banii au fost alocați de la bugetul de stat încă de anul trecut. O parte din sumă se va duce și pe refacerea a două rânduri de ziduri.”

Pentru situațiile în care sunt organizate proteste, aleșii vor avea și mai multe scannere care să îi verifice pe cei care intră în clădire, iar unele dintre acestea vor fi mobile. În plus, vor să își cumpere aparatură pentru a controla mașinile și să amplaseze stâlpi care ies din asfalt pentru a bloca accesul.

Potrivit unor surse, parlamentarii ar fi cerut de la Primăria Generala a Capitalei dreptul de a construi în curtea clădirii un heliport. Motivul? Este mai tot timpul aglomerație la Parlament și ar fi de folos un elicopter care să evacueze de urgență un politician căruia, de exemplu i s-a făcut rău. Deocamdată nu au primit un răspuns pozitiv.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
CCR a publicat motivarea deciziei privind Legea de modificare a pensiilor speciale. De ce a fost retrimisă în Parlament
CCR a publicat motivarea deciziei privind Legea de modificare a pensiilor speciale. De ce a fost retrimisă în Parlament

Curtea Constituţională a României a publicat, luni, motivarea deciziei prin care a fost retrimisă în Parlament Legea de modificare a pensiilor speciale, după ce unele articole au fost declarate neconstituţionale.

Reforma pensiilor speciale se întoarce în Parlament. CCR susține că din lege lipsesc reglementări clare
Reforma pensiilor speciale se întoarce în Parlament. CCR susține că din lege lipsesc reglementări clare

Reforma pensiilor speciale se întoarce în Parlament, după ce Curtea Constituțională a admis miercuri sesizarea instanței supreme.

CCR a admis sesizarea Instanţei Supreme privind pensiile speciale
CCR a admis sesizarea Instanţei Supreme privind pensiile speciale

Curtea Constituţională a României a admis, miercuri, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură cu modificările aduse în Parlament Legii pensiilor speciale.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.