PSD a început să urce în sondaje, iar PNL înregistrează o scădere la intențiile de vot

sectie de votare
Agerpres

PNL înregistrează o scădere în Barometrul Europa FM, realizat de IMAS, referitor la intenţiile de vot la alegerile parlamentare, pentru prima dată din vara anului trecut.

Astfel, potrivit News.ro, din totalul celor care ar vota la alegerile parlamentare, 40,7% spun că ar opta pentru PNL. În schimb, PSD urcă la 25,8%, cel mai bun nivel de la alegerile europarlamentare din mai 2019.

Potrivit sondajului, dintre cei care au declarat că ar merge la vot dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, 40,7% au optat pentru PNL, în condiţiile în care, la precedentul sondaj, din luna ianuarie, scorul era de 47,4%.

În cazul PSD se înregistrează o creştere, procentul celor care ar opta pentru social-democraţi fiind de 25,8%, comparativ cu luna ianuarie, când era de 20,6%.

USR este creditat cu 10% în intenţiile de vot, faţă de 12,4% la sondajul similar din ianuarie, PMP – 3,6 % (1,8% în ianuarie), UDMR – 4,4% (4,7% în ianuarie), ALDE – 4,3 % (3,2% în ianuarie), Pro România – 4,6% (3,8% în ianuarie).

Citește și
Firea
Sondaj: Firea, prima în preferințele bucureștenilor pentru un nou mandat. Ce loc ocupă Nicușor Dan
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Sondajul a fost realizat de IMAS la comanda Europa FM în perioada 11 – 28 februarie, pe un eşantion de 1010 persoane şi are o marjă de eroare de 3,1%.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Jumătate dintre ruși vor ca Putin să rămână la putere după 2024
Jumătate dintre ruși vor ca Putin să rămână la putere după 2024

Aproximativ jumătate dintre ruşi cred că preşedintele Vladimir Putin ar trebui să se menţină la putere după ce actualul său mandat prezidenţial se va încheia în patru ani, conform unui sondaj de opinie, informează dpa.

Sondaj: Firea, prima în preferințele bucureștenilor pentru un nou mandat. Ce loc ocupă Nicușor Dan
Sondaj: Firea, prima în preferințele bucureștenilor pentru un nou mandat. Ce loc ocupă Nicușor Dan

Actualul primar al Capitalei ocupă primul loc în preferințele bucureștenilor pentru a câștiga un nou mandat, la alegerile locale din 7 iunie 2020.

Cum ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri parlamentare. Diferențe uriașe între partide
Cum ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri parlamentare. Diferențe uriașe între partide

Partidul Național Liberal ar obține cele mai multe voturi dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în România, potrivit rezultatelor unui raport IMAS, realizat în ianuarie pentru Europa FM.

Lovitură pentru Firea. Vlad Voiculescu și Nicușor Dan conduc în preferințele bucureștenilor
Lovitură pentru Firea. Vlad Voiculescu și Nicușor Dan conduc în preferințele bucureștenilor

Vlad Voiculescu, candidatul PLUS pentru Primăria Capitalei, se află cu 7 procente peste Gabriela Firea în preferințele bucureștenilor, potrivit unui sondaj prezentat marți de PLUS.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.