România este în stadiul „democrației semi-consolidate”. Raportul Freedom House vorbește despre plagiatele din Guvernul Ciucă

guvernul Ciuca
Guvernul României

Guvernarea democratică rămâne în declin în Europa, a constatat Freedom House în raportul său anual, iar în România există o „tendinţă spre instabilitate stabilă”. Politica și guvernarea de la noi au fost afectate de scandalurile de plagiat, transmist reprezentanții ONG-ului.


În România, Slovacia şi, mai ales, Bulgaria, s-a menţinut în 2022 o 'tendinţă spre instabilitate stabilă', arată Freedom House în raportul său anual cu privire la starea democraţiei în ţările din Europa de Est şi Asia Centrală, publicat miercuri și preluat de Agerpres.

În raport, scorurile în ce priveşte starea democraţiei au scăzut în 11 din cele 29 de state analizate, iar în şapte s-au îmbunătăţit.

Pentru al 19-lea an consecutiv, guvernarea democratică a suferit un declin pe ansamblul regiunii care se întinde din Europa Centrală până în Asia Centrală, constată Freedom House, ONG finanţat de guvernul american, dar gestionat autonom.

Sub titlul 'Instabilitate stabilă în sud-estul UE', raportul scrie că invazia rusă în Ucraina a avut un impact minor în a scoate multe dintre democraţiile UE din tiparele lor de frământări partizane, şi în unele cazuri 'a adăugat combustibil suplimentar la focul disfuncţiilor politice'.

Citește și
Cristina Guseth
A incurcat imunitatea cu incompatibilitatea si a picat testul justitiei. Cristina Guseth, retrasa din noul cabinet de Ciolos
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Referitor la România, raportul notează că - în comparaţie cu Bulgaria şi Slovacia - această ţară s-a dovedit mai capabilă de o guvernare stabilă în 2022, o evoluţie bine-venită dată fiind istoria îndelungată de guvernare prin coaliţii minoritare fragile.

Scorul total primit de România în raportul Freedom House la capitolul 'Naţiuni în tranziţie' este de 56, ceea ce înseamnă un statut de 'democraţie semi-consolidată', iar procentul de democraţie a fost evaluat la 55,95.

În pofida bazei de sprijin largi a guvernului actual, cabinetul prim-ministrului Nicolae Ciucă nu este, totuşi, lipsit de controverse. Multiple scandaluri de plagiat şi declaraţii tendenţioase despre războiul din Ucraina au condus la demisia câtorva miniştri, notează Freedom House.

În Bulgaria, unde protestele anticorupţie au condus în 2021 la înlăturarea de la putere a partidului conservator GERB al premierului Boiko Borisov, o guvernare stabilă s-a dovedit greu de realizat. O coaliţie de patru partide condusă de Kiril Petkov a preluat guvernarea în decembrie 2021, însă dezacordurile continue au declanşat o moţiune de cenzură în iunie 2022. Fără un acord de coaliţie la orizont, alegătorii au fost chemaţi din nou la urne în aprilie 2023 pentru a cincea oară în doi ani.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
”Ungaria nu mai este o democrație”. Raportul care vizează și viitorul României
”Ungaria nu mai este o democrație”. Raportul care vizează și viitorul României

Democrația în zona Balcanilor este în pericol din cauza influenței manifestate de China și Rusia, susține un raport al organizației Freedom House, citat de politico.eu.

A incurcat imunitatea cu incompatibilitatea si a picat testul justitiei. Cristina Guseth, retrasa din noul cabinet de Ciolos
A incurcat imunitatea cu incompatibilitatea si a picat testul justitiei. Cristina Guseth, retrasa din noul cabinet de Ciolos

Rasturnare de situatie la Ministerul Justitiei! Cristina Guseth, fostul director al Fundatiei Freedom House, nominalizata si validata luni seara pentru acest portofoliu, a fost retrasa de pe lista cu membrii noului cabinet de catre Dacian Ciolos.

Cristina Guseth, care conduce ONG-ul Freedom House, propusa ca ministru al Justitiei in guvernul Ciolos
Cristina Guseth, care conduce ONG-ul Freedom House, propusa ca ministru al Justitiei in guvernul Ciolos

Cristina Guseth, 56 de ani, care conduce ONG-ul Freedom House, a fost propusa ca ministrul Justitiei in guvernul Ciolos.

Libertatea globala, in continua scadere. Romania isi pastreaza pozitia
Libertatea globala, in continua scadere. Romania isi pastreaza pozitia

Libertatea globala a inregistrat al cincilea an consecutiv de declin in 2010, constata organizatia Freedom House, in raportul anual asupra drepturilor politice si libertatilor civile, in care Romania se mentine la nivelul din anul precedent.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.