Surse: Florin Cîțu nu demisionează din fruntea PNL. Un Congres extraordinar ar urma să fie convocat în 10 aprilie

Florin Citu
Agerpres

Florin Cîțu refuză să demisioneze din funcția de președinte al PNL, spun surse din partid pentru Știrile PRO TV. Acesta a avut o întâlnire cu liderii din partid, joi seară, la Vila Lac.

În acest caz, vineri va fi convocat Biroul Permanent Naţional, care include şi toţi liderii de filiale, iar duminică va avea loc Consiliul Naţional, forul care va convoca Congresul extraordinar. Congresul ar urma să aibă loc în 10 aprilie, au precizat surse liberale.

Favorit să preia șefia PNL, după înlăturarea lui Florin Cîțu, este chiar premierul Nicolae Ciucă.

Scrisoarea prin care i se cere preşedintelui PNL să se retragă de la şefia partidului a fost semnată de 42 de lideri din partid. Filiale care nu susţin demersul sunt Constanţa, Timiş, Gorj, Argeş şi Sectorul 3.

Deja, unii şi-au exprimat opţiunea pentru schimbarea conducerii şi în mesaje publice. Este vorba de liderul PNL Iaşi, Alexandru Muraru, care a vorbit despre un nou proiect politic pentru PNL, pentru 2024, de liderul PNL Buzău şi deputatul Ben Oni Ardelean. Miercuri, şi deputatul Robert Sighiartău afirma că este primarii din partid nu sunt mulţumiţi şi că este nevoie de o discuţie în interiorul partidului, potrivit News.ro.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Nicolae Ciucă: Coaliția cu PSD poate funcționa în continuare, dacă vom fi adversari la alegerile prezidențiale
Nicolae Ciucă: Coaliția cu PSD poate funcționa în continuare, dacă vom fi adversari la alegerile prezidențiale

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că poate funcţiona coaliţia în continuare, dacă se va confrunta cu Marcel Ciolacu la alegerile prezidenţiale din 2024.

 

Ciucă anunță că PNL va avea propriul candidat la prezidențiale. Decizia ar putea avea un impact direct asupra alegerilor
Ciucă anunță că PNL va avea propriul candidat la prezidențiale. Decizia ar putea avea un impact direct asupra alegerilor

Deși au avut liste comune la alegerile europarlamentare, PNL și PSD ar putea merge separat la prezidențiale. Liderii celor două formațiuni nu se înțeleg în privința desemnării unui candidat comun.

Alegeri la USR pentru un nou președinte, organizate în 24 și 25 iunie. Cătălin Drulă: ”Pe 28 iunie predau mandatul”
Alegeri la USR pentru un nou președinte, organizate în 24 și 25 iunie. Cătălin Drulă: ”Pe 28 iunie predau mandatul”

Preşedintele demisionar al USR, Cătălin Drulă, a anunţat că în cursul zilei de marţi va convoca Congresul partidului pentru data de 29 iunie, la Bucureşti, în vederea alegerii unui nou Birou Naţional.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.